Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la un cămin de bătrâni din județul Satu Mare. Beneficiarii centrului, evacuați

Incendiu la un cămin de bătrâni din județul Satu Mare. Beneficiarii centrului, evacuați

de Redacția Jurnalul    |   

Un incendiu a izbucnit luni la un centru de bătrâni din localitatea Foieni, județul Satu Mare. O parte dintre beneficiari au ieșit singuri din cămin, iar cinci au fost evacuați de pompierii ajunși la fața locului.

Detașamentul de Pompieri Carei a intervenit luni pentru lichidarea unui incendiu produs la un centru pentru îngrijirea vârstnicilor din localitatea Foieni.

La fața locului s-au deplasat 10 cadre militare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă fiind solicitat și sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Foieni.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul hornului cu o propagare de 2 metri pătrați la colțul acoperișului clădirii.

O mare parte dintre ocupanți au ieșit singuri din centrul afectat de incendiu, iar pompierii au evacuat cinci persoane.

Pompierii au localizat, limitat și lichidat incendiul înaintea propagării acestuia.

În urma evenimentului nu au fost persoane rănite.

„Cauza probabilă de producere a incendiului rămâne efectul termic (căldură prin radiație)”, a transmis ISU Satu Mare.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: incendiu batrani camin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri