Incendiul de la complexul comercial din Afumaţi a fost stins, informează, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISUBIF).
Potrivit sursei citate, este în curs de desfăşurare cercetarea cauzelor de producere a incendiului.
După localizarea incendiului, pe parcursul nopţii de luni spre marţi au continuat operaţiunile pentru stingerea focarelor din interior.
Marţi dimineaţă, la faţa locului se mai aflau şapte autospeciale pentru stingere, o autospecială pentru descarcerare şi iluminat, respectiv o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora au acţionat şi două utilaje pentru îndepărtarea pereţilor depozitului, a elementelor de construcţii şi a bunurilor distruse.
Trei persoane au fost transportate la spital după incendiul izbucnit luni la centrul comercial din Afumaţi.
Conform ISU Bucureşti-Ilfov, un bărbat a suferit o plagă la mână după ce a încercat să spargă o fereastră şi a fost transportat la Spitalul Floreasca, iar o femeie gravidă şi un bărbat, ambii cu expunere la fum, au fost transportaţi la Spitalul Pantelimon.