Practic, creşterea îndatorării totale a firmelor şi populaţiei în ultimul an, de peste 10%, reprezintă cea mai mare viteză din 2008 încoace.
Comparativ, în 2008 îndatorarea totală creştea cu 38,3%, în timp ce în 2009 viteza încetinise la 7,9%. În tot anul 2020, îndatorarea totală retail şi corporate a crescut cu doar 3% faţă de 2019, la 385,4 mld. lei.
Populaţia din România avea la sfârşitul lui 2021 o îndatorare de 185,4 mld. lei (37,7 mld. euro), mai mare cu 9% faţă de 2020, în timp ce îndatorarea companiilor a făcut în al doilea an de pandemie 2021 un salt de 11,6% faţă de 2020, până la 240,2 mld. lei (48,8 mld. euro), potrivit BNR.
Practic, în 2021 îndatorarea populaţiei a crescut cu 15,3 mld. lei, iar datoria firmelor s-a majorat cu 24,9 mld. lei faţă de nivelul din 2020.
Ascensiunea îndatorării populaţiei a fost influenţată în ultimii ani de majorarea creditării bancare, care reprezintă cea mai mare parte a îndatorării populaţiei.
Dacă analizăm creşterea datoriei cumulat în cei doi ani de pandemei, 2020 şi 2021, vedem că îndatorarea popularţiei a crescut cu 22,1 mld. lei (Ă13,6%), datoriile companiilor au avansat cu 29,3 mld. lei (Ă13,9%), iar datoria totală a avansat cu 51,4 mld. lei (Ă13,7%).
În raport cu nivelul de la finalul lui 2008, când efectele crizei financiare şi economice începeau să-şi facă simţite prezenţa pe piaţa românească, îndatorarea populaţiei a crescut cu 69,3 mld. lei, respectiv cu 59,7%. Îndatorarea companiilor a crescut cu 72,3 mld. lei, respectiv cu 43% faţă de nivelul de la finalul anului 2008.
Datoria cumulată a populaţiei şi a companiilor s-a majorat cu 141,6 mld. lei, respectiv cu 50% între decembrie 2008 şi decembrie 2021.
(sursa: Mediafax)