Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Industria nucleară va asigura 20.000 de locuri de muncă datortă noilor proiecte

Industria nucleară va asigura 20.000 de locuri de muncă datortă noilor proiecte

Industria nucleară din România adue 5,7 miliarde de euro la PIB și asigură 11.000 de locuri de muncă, cifră care poate ajunge la 20.000 datorită noilor proiecte din domeniu, arată Forumului Atomic Român (ROMATOM).

"În conformitate cu obiectivele europene privind decarbonizarea, România este ferm angajată în dezvoltarea programul nuclear, cu avantaje clare atât din punct de vedere al decarbonizării, deoarece existenţa a 4 unităţi operaţionale va conduce la evitarea eliberării în atmosferă a 20 de milioane de tone de CO2 în fiecare an, cât şi din punct de vedere al impactului social şi economic. Industria nucleară din România este una matură, cu experienţă şi cunoştinţe extinse. Considerăm că întâlnirea a fost o continuare firească a Memorandumului de Înţelegere încheiat în luna octombrie a anului trecut între ROMATOM şi Institutul de Energie Nucleară din Statele Unite, având încredere că o cooperare nord-atlantică reprezintă soluţia optimă", spune Teodor Chirica, preşedinte onorific ROMATOM.

Cooperarea cu parteneri din UE, SUA și Canada va duce la finalizarea Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1 a termocentralei Cernavodă dar și dezvoltarea tehnologiei Reactoarelor Mici Modulare.

I

Subiecte în articol: industria nucleara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri