Jurnalul.ro Ştiri Vremea Informare ANM de instabilitate atmosferică și ploi bogate până duminică

Informare ANM de instabilitate atmosferică și ploi bogate până duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă începând de sâmbătă dimineaţa şi până duminică seara, în majoritatea regiunilor. 

Potrivit prognozei, în intervalul 13 mai, ora 10:00 - 14 mai, ora 21:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. 

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi pe arii mai extinse, pe parcursul zilei de sâmbătă (13 mai) şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 mai). În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp. 

ANM precizează că, în vestul, nordul şi centrul ţării, manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala începând din seara zilei de vineri (12 mai), dar numai pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. Agerpres

Subiecte în articol: informare anm ploi intense
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri