Jurnalul.ro Ştiri Locale Mărfuri contrafăcute și nedeclarate de 340.000 de lei, descoperite în containere venite din China

Mărfuri contrafăcute și nedeclarate de 340.000 de lei, descoperite în containere venite din China

de Redacția Jurnalul    |   

Inspectorii vamali au descoperit în două containere venite din China produse contrafăcute și nedeclarate în valoare totală de 340.000 de lei.

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut în ultimele două zile mai multe bunuri susceptibile de a fi contrafăcute și nedeclarate, ca urmare a controalelor fizice efectuate asupra mărfurilor aflate în două containere sosite din China.

Astfel, în primul container, inspectorii au descoperit 3.600 pachete de cărți de joc susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, iar în cel de-al doilea au găsit 3.200 de articole pentru motocicliști, nedeclarate, respectiv ochelari, cagule și mănuși.

Containerele aparțineau unor firme cu sediile în București și Pitești.

Valoarea bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 340.000 lei.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri