Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Credeați că facem greu autostrăzi? Cel mai vechi proiect românesc e al CFR și a împlinit 32 de ani

Credeați că facem greu autostrăzi? Cel mai vechi proiect românesc e al CFR și a împlinit 32 de ani

de Adrian Stoica    |   

Compania CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare din România, și-a stabilit pentru anul viitor o serie de proiecte pe care le va finanța cu prioritate.

Pe lângă continuarea și finalizarea lucrărilor de modernizare pe secțiunile Brașov - Sighișoara, Sighișoara - Simeria și Simeria - Gurașada - Km. 614, aflate în diverse stadii de execuție, compania va continua programele de eliminare a restricțiilor de viteză de pe întreaga rețea TEN-T, precum și alte proiecte care acum se află în faza elaborării sau revizuirii studiilor de fezabilitate. Unele dintre ele vizează electrificarea căii ferate, proiecte care nu s-au mai făcut în România după 1989. Cu numai 37,4% (4.029 km) din rețeaua feroviară electrificată, țara noastră este printre ultimele din UE din acest punct de vedere. Toate proiectele de electrificare incluse în Master Planul General de Transport sunt întârziate. Deși aveau ca termen de finalizare anul 2020, nu au început nici la ora aceasta, ele zbătându-se încă să treacă de faza studiilor de fezabilitate. Acum în execuție este un singur proiect de electrificare, dar acesta a fost început înainte de 1989.

Spre Vest, cu locomotive diesel

Unul din proiectele avute în vedere este cel de modernizare și electrificare a căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, acesta fiind inclus în Master Planul General de Transport, iar mai nou și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Modernizarea celor 166,21 de kilometri de cale ferată ar urma să coste 7,3 miliarde de lei (1,52 de miliarde de euro), fără TVA, potrivit studiului de fezabilitate. Proiectul, care inițial urma să fie finanțat tot prin POIM, figura în 2016 în cadrul Master Planul General de Transport al României cu un cost de numai 675 de milioane de euro și termen de finalizare anul 2020. Investiția presupune dublarea liniei de cale ferată pe o porțiune de 17,9 kilometri, electrificarea căii ferate pe o lungime de 160 de kilometri între Cluj-Napoca și Episcopia Bihor, precum și lucrări de reabilitare și modernizare la gările din Oradea și Cluj-Napoca, dar și a stațiilor și a haltelor de pe traseu. Proiectarea și execuția ar urma să aibă termen de finalizare 48 de luni, iar lucrarea va fi împărțită în patru tronsoane. Pentru realizarea ei trebuie organizate însă mai multe licitații pentru desemnarea proiectanților și a executanților celor patru loturi, iar semnarea contractelor va avea loc anul viitor, în cel mai bun caz. Dacă se va ajunge la o avalanșă de contestații, inclusiv în instanță, atunci semnarea contractelor s-ar putea amâna chiar pentru 2023. Cum pentru realizarea acestui proiect se estimează că este nevoie de 4 ani, finalizarea lui în 2026, data-limită pentru finanțarea proiectelor prin PNRR, există mari riscuri ca o parte din finanțarea europeană să fie ratată. Inițial, fostul ministru al Transporturilor Lucian Bode dădea în 2020 ca termen de finalizare a lucrărilor anul 2024.

Electrificarea liniei Constanţa - Mangalia, mereu prioritară și mereu amânată

Electrificarea căii ferate Constanţa - Mangalia (43 km) este un alt proiect inclus anul viitor pe lista de priorități a CFR SA.

Compania a lansat în vara acestui an licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate și se așteaptă desemnarea câștigătorului, în condițiile în care au fost primite cinci oferte. Valoarea estimată a contractului este de 12 milioane de lei, fără TVA. Electrificarea căii ferate Constanţa - Mangalia apare printre proiectele CFR SA de aproape 10 ani, dar executarea sa a tot fost amânată în mod inexplicabil, deși această linie asigură vara transportul turiștilor spre stațiunile de la malul Mării Negre, fiind în sezonul estival foarte solicitată.

Celebrul tren Orient Express, trecut pe motorină la noi

Tot la capitolul electrificări se înscriu și liniile Rădulești - Giurgiu (57 km) și București - Giurgiu (91 km). Pentru prima linie, singura porțiune pe care se circulă cu tracțiune diesel de pe tot traseul de peste 4.000 km al trenului Orient Expres și pe care, din 2005, circulă trenurile care fac legătura între București și Giurgiu, lucrările se află abia în faza de elaborarea a caietului de sarcini în vederea lansării licitației pentru întocmirea studiului de fezabilitate. Costul estimat al proiectului care va fi scos la licitație se ridică la 3,15 milioane de lei. În ceea ce privește linia București - Giurgiu, electrificare ei este a doua etapă a proiectului de modernizare a căii ferate care mai include și construcția podului de la Grădiștea, care s-a prăbușit în 2005 din cauza inundațiilor. Ulterior s-a folosit doar tronsonul de la Grădiştea la Giurgiu, trenurile între Bucureşti şi Ruse care trec prin Giurgiu Nord fiind redirecţionate prin Videle. Pentru modernizarea căii ferate București - Giurgiu este în derulare reactualizarea studiului de fezabilitate, contractul fiind de 19,26 de milioane de lei, fără TVA.

Arad - Caransebeș s-a scumpit de trei ori înainte să înceapă

Reabilitarea și modernizarea coridorul Arad - Timișoara - Caransebeș (155 km) este un alt proiect care va fi promovat cu prioritate anul viitor.  Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai proiectul, aprobați prin Hotărâre de Guvern în aprilie anul acesta, costurile se ridică la 8,72 de miliarde de lei, cu TVA inclusă, și ar urma să dureze trei ani. La sfârșitul săptămânii trecute, CFR SA a anunțat că a primit șapte oferte la licitația pentru modernizarea liniei Caransebeș - Timișoara Est (94 km). Lucrările sunt estimate la 3,18 miliarde de lei, fără TVA, și sunt împărțite în două loturi: Lot 1 Caransebeș - Lugoj și Lot 2 Lugoj - Timișoara Est. De asemenea, în octombrie 2020 a fost lansată licitația pentru modernizarea a 69 km de cale ferată între Arad și Timișoara. Lucrările sunt împărțite tot în două loturi și au o valoare totală de 3,9 miliarde de lei, cu TVA inclusă, iar durata de execuție a lucrărilor este de trei ani. Reabilitarea și modernizarea coridorul Arad - Timișoara - Caransebeș este inclusă acum PNRR. Proiectul se regăsește și în Master Planul General de Transport, valoarea lui fiind estimată atunci la 429,5 milioane de euro și avea ca termen de execuție intervalul 2025-2029. Deși lucrările nu au început încă, proiectul s-a scumpit de aproape trei ori. Pe de altă parte, finalizarea lucrărilor în numai trei ani este un termen nerealist, având în vedere istoria reabilitărilor de cale ferată. Asta va însemna în final ratarea unei importante părți din finanțarea alocată prin Mecanismul de redresare și reziliență. 

Modernizarea liniei Craiova - Calafat, finalizată pe hârtie încă din 2019 

Reabilitarea liniei Craiova - Calafat (107 km), componentă a Coridorului Orient/ Est - Mediteranean, se află în faza de revizuire a studiului de fezabilitate, costul fiind de 3,91 de milioane de lei, fără TVA. Conform indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea celor 106 km dintre Calafat și Craiova, valoarea proiectului este de 3 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție a lucrărilor ar trebui să fie de 3 ani din momentul în care ar începe lucrările. Conform Master Planului General de Transport, proiectul trebuia finalizat încă din 2019.  

Reabilitarea Predeal-Brașov trebuia terminată anul acesta

Nu în ultimul rând, pe lista de priorități pentru 2022 apare și reabilitarea liniei de cale ferată Predeal - Brașov (26,9 km), un proiect care ar fi trebuit finalizat anul acesta, conform Master Planului General de Transport, dar care nici măcar nu a început. Acum abia se pregătește semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate, valoarea sa estimată fiind de 19,5 milioane de lei, fără TVA.

Licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate destinat modernizării liniei de cale ferată Predeal - Brașov a fost lansată în noiembrie 2018, cu o întârziere de circa 10 luni, raportat la termenul asumat în contractul de finanțare din anul 2017.

Reabilitarea liniilor spre Moldova, încă în perioada studiilor de fezabilitate

În ceea ce privește legăturile cu Moldova, pentru anul viitor CFR SA vrea să promoveze cu prioritate proiectele de reabilitarea și modernizarea a liniilor Ploiești Sud - Focșani - Pașcani - Iași - Frontieră și Pașcani - Dărmănești - Vicșani - Frontieră. Pentru Ploiești Sud - Focșani - Pașcani - Iași - Frontieră (139 km) se află în derulare studiului de fezabilitate, în baza unui contract de 16,50 mil. lei, fără TVA. De asemenea, și pentru linia Dărmăneşti - Vicşani - Frontieră (34 km) este în curs de elaborare studiului de fezabilitate, costul său fiind de 4,2 milioane de lei, fără TVA. În ceea ce privește tronsonul Paşcani - Dărmăneşti (71 km), aici este în derulare un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate, valoarea lui fiind de 8,4 milioane de lei, fără TVA.

32 de ani pentru un proiect care nu este gata nici acum

Conform Institutului Național de Statistică, în 2021, căile ferate electrificate reprezintă doar 37,4% din totalul rețelei. Cel mai vechi contract pentru electrificare a fost început în 1989 și nu s-a terminat nici astăzi, după 32 de ani. Este vorba despre tronsonul Doaga - Tecuci - Barboși (82 km) de pe Magistrala 704, care face legătura între județele Vrancea și Galați. Proiectul a înghițit circa 75 de milioane de euro, aici fiind însă inclusă și construcția gării din Galați.

La electrificare, suntem sub Bulgaria și media UE

Cu doar 37,4% din reţeaua feroviară electrificată, România este sub media Uniunii Europene, unde ponderea liniilor electrificate este de 53%. La nivelul continentului european, Elveţia este ţara cu 100% grad de electrificare, urmată de Luxemburg, cu 95,3%, Muntenegru (89,5%), Belgia (86%) şi Olanda (75,6%), iar la polul opus se situează Irlanda, cu 5,7% din reţea electrificată, Lituania (8%) şi Estonia (12,8%). În ceea ce priveşte vecinii României, suntem întrecuți de Bulgaria, cu 71,2%, şi de Ungaria, cu 40,5%. Dintre fostele ţări comuniste, peste noi la gradul de electrificare se mai află Polonia (63%), Slovenia (50,5%) şi Slovacia (43,8%).

Reabilitarea căii ferate are două viteze: încet și foarte încet

Un raport al Corpului de Control al premierului publicat anul trecut arăta lentoarea cu care se execută proiectele de reabilitare a căii ferate. Deși se semnează niște contracte în care sunt impuse termene clare de execuție, ele sunt încălcate mereu. De exemplu, modernizarea tronsonul Simeria - Vințu de Jos (42,26 km) s-a finalizat în 2019, deși contractual a fost semnat pe 5.12.2013, iar termenul de execuţie al lucrărilor era de 30 de luni. Un alt exemplu este cel al modernizării tronsonului Sighișoara - Ațel (25,314 km). Contractul de execuție al lucrărilor a fost semnat pe 15.02.2012 și avea termen de finalizare 3 ani, dar el a fost terminat în 2019.

 

Subiecte în articol: CFR Călători
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri