Publicistul Ion Cristoiu afirmă că disputele care definesc guvernele post-decembriste – de la guvernul Roman pînă la guvernul Ciorbea – conflicte ivite din orgolii prosteşti, din interese meschine sunt semnul unei grave iresponsabilităţi a clasei politice româneşti.
Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
„De la investirea Guvernului Florin Cîţu Coaliţia de Centru Dreapta, formată sub presiunea lui Klaus Iohannis, disperat să aibă în fine Guvernul Meu, a stat sub semnul certurilor dintre PNL şi USRPLUS. După Criza numită Vlad Voiculescu, soluţionată prin renunţarea USRPLUS la una dintre vedetele sale cu priză la electorat, neînţelegerile n-au mai luat forme violente. Asta nu înseamnă că sub surîsurile de complezenţă nu vor continua cotonogelile reciproce. Preluarea în forţă de către PNL prin Florin Cîţu a negocierilor pentru PNNR, pînă nu demult apanajul USRPLUS, e una dintre situaţiile care ne spun că ghionturile reciproce sînt în plină desfăşurare, chiar dacă acum se dau pe la colţuri, departe de luminile scenei.
O altă coaliţie de Centru Dreapta, cea dintre CDR şi PD din Guvernarea dintre anii 1996 - 2000, a stat şi ea sub semnul mersului cu o căruţă care se putea rupe în bucăţi dintr-o clipă într-alta sub povara certurilor dintre cele două partide. După un Scandal violent dintre CDR şi PD, încheiat cu
Scandalul care a marcat în ultimul timp căsnicia dintre PD şi CDR trebuie să pună pe gînduri pe politicienii români.
Din această îngîndurare se cer trase cîteva învăţături nu numai pentru actuala majoritate parlamentară, dar şi pentru întreaga clasă politică românească. N-ar fi atît de necesară o asemenea dezbatere dacă nu ne-am aminti că recentele întîmplări din coaliţia postnoiembristă copiază, ca trase la indigo, întîmplările care au zguduit toate forţele aflate la putere după decembrie 1989. Excepţie făcînd guvernul Stolojan (dat fiind caracterul declarat trecător al acestuia), toate guvernele alese în chip democratic după prăbuşirea comunismului românesc au fost roase fatal de cancerul bătăliilor interne, la început ascunse, ulterior expuse opiniei publice. S-a întîmplat acest lucru nu numai cu o coaliţie (fatală reunire sub acelaşi drapel a mai multor doctrine, dar îndeosebi a mai multor orgolii ieftine) cum a fost Patrulaterul roşu, dar şi cu un partid, cum a fost Frontul Salvării Naţionale. O asemenea situaţie – mă văd obligat să repet – n-ar afecta cu nimic interesele noastre naţionale dacă România ar fi Italia sau Franţa.
În ţările cu o solidă economie de piaţă, ajunse la un înalt stadiu de democraţie, politicienii îşi pot permite să se joace de dimineaţă pînă seara de-a guvernarea, de-a polemicile prin presă, de-a zbîrlirile unii la alţii. Durînd-o în cot de scandalurile din rîndurile celor aflaţi la putere, maşinăria economică merge de la sine. De la proprietarul de butic pînă la marele miliardar, oamenii de afaceri din Vest îşi văd de treburile lor. Nu acelaşi lucru se petrece într-o ţară ca România, angajată în procesul trecerii de la socialism la capitalism. Instaurarea economiei de piaţă, recuperarea distanţei ce ne separă de ţările civilizate, constituirea societăţii civile, înfiriparea primelor instituţii ale statului de drept – sînt tot atîtea procese care trebuie gestionate. În aceste condiţii, conflictele care definesc guvernele post-decembriste – de la guvernul Roman pînă la guvernul Ciorbea – conflicte ivite din orgolii prosteşti, din interese meschine, din năuceli politicianiste sînt semnul unei grave iresponsabilităţi a clasei noastre politice. Orbi şi surzi, mai rău decît cocoşii de munte la ora împerecherii, politicienii români postdecembrişti nu înţeleg că, bătîndu-se cu o imensă plăcere, riscă la un moment dat să nu mai poată întinde mîinile pentru a se trage reciproc de păr. Cineva le-a prins şi le-a legat braţele. Acolo unde politicienii confundă democraţia cu mahalaua, pândeşte după colţ dictatura. Recentul conflict dintre PD şi CDR îşi are rădăcina în ceea ce o sentinţă de divorţ ar numi nepotrivire de caracter. Mult mai bine pentru interesele ţării ar fi fost dacă polemica s-ar fi soldat cu o ruptură. Apele politicii româneşti s-ar fi limpezit. Balta mîloasă de acum ar fi devenit izvorul proaspăt, în stare să adape reforma. Rupturii radicale, cerute de adevărul relaţiei dintre CDR şi PD, i s-a preferat continuarea unei căsnicii murdare. O căsnicie care va costa în primul rînd însuşi poporul român.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro.
Sursa: Mediafax