„Mare înghesuială zilele acestea pe culoarul celor care îl atacă pe premierul Ilie Bolojan. Bolojan e de vină pentru că stau craiovenii în frig, pentru că nu crește mai repede economia, nu scad prețurile și, desigur, pentru că ninge prea mult și e prea frig, deși toți știm adevărul, dar îl ignorăm”, susține liberalul.
Potrivit acestuia, atacurile s-au întețit și i-au scos din adormire chiar și pe cei care lipsesc cu lunile din viața publică „imediat după ce au fost făcute publice datele economice pentru anul 2025, care arată că seriozitatea și profesionalismul guvernului dau roade, și după ce premierul Bolojan a început să pună presiune pentru asumarea reformelor în zona administrației, care provoacă frisoane PSD”.
„Atacul PSD la premier este coordonat de noul cuplu care a preluat informal conducerea partidului, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda devenind vârfuri de lance în lupta cu Ilie Bolojan, pe care și l-ar dori cât mai repede plecat din fruntea guvernului. Motivul e simplu. Guvernul Bolojan livrează reforme, echilibrează economia, menține ritmul investițiilor și are toate șansele să își ducă la capăt misiunea cu succes. Reușitele guvernului Bolojan sunt coșmarul PSD și de aceea asistăm zilele acestea la o ofensivă pe toate planurile, inclusiv din partea unor colegi care nu reușesc să vadă interesul național.
Dacă guvernul Bolojan are succes, PNL și întreaga coaliție au succes, România va avea succes, iar românii vor duce o viață mai bună”, arată parlamentarul.
(sursa: Mediafax)