Jurnalul.ro Ştiri Politică Stroe (PNL): Nu văd mari deficiențe în organizarea alegerilor, nu cred că putem vorbi de fraude

Stroe (PNL): Nu văd mari deficiențe în organizarea alegerilor, nu cred că putem vorbi de fraude

de Redacția Jurnalul    |   

Nu există nici un semn de întrebare în legătură cu corectitudinea organizării alegerilor din 9 iunie, declară la RFI purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. El recunoaște că au fost unele probleme de organizare, dar respinge acuzația de fraudă.

Ionuț Stroe respinge acuzația de fraudă la alegeri, venită din partea Opoziției.

„Hai să privim obiectiv, una sunt acuzațiile, alta sunt situațiile confirmate. În mod evident, cei care se consideră nedreptățiți sau au ceva îndoieli în legătură cu organizarea acestor alegeri probabil că vor merge și în justiție, unde lucrurile se vor rezolva. Nu e prima oară și nici ultima oară când alegerile locale generează situații similare. Ele practic sunt cel mai greu de organizat. Există foarte multe circumscripții locale, există o rivalitate locală, există o încrâncenare care se manifestă de fiecare dată și bineînțeles și o competiție, care de multe ori, mai ales în condițiile în care diferențele dintre candidați sunt foarte mici, generează această întârziere sau această așteptare enormă, de aproape două săptămâni”, spune el.

În opinia sa, „cu siguranță, sunt multe de învățat ca urmare a acestei lecții, volumul de muncă enorm din secțiile de votare a contribuit la aceste întârzieri, care au influențat restul lanțului până mai acum câteva zile, dar nu văd mari deficiențe în organizarea acestor alegeri. Mai degrabă, din punct de vedere organizatoric, le-am fi putut separa de exemplu în secții de votare, din punctul meu de vedere, separate pe cele europarlamentare de cele locale. Volumul de muncă la nivelul secției n-ar fi fost atât de mult influențat, dacă am fi făcut acest lucru (...). Nu cred că putem vorbi de fraude. Sunt un politician cu experiență vastă în misiuni de observare a alegerilor peste tot în lumea asta. Nu există în România nici un fel de semn de întrebare în legătură cu corectitudinea organizării acestor alegeri”.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri