Deschidem balul cu numele purtat (și) de unul dintre cei mai longevivi (dacă nu cel mai longeviv) personaj al spațiului politic/financiar românesc postdecembrist: Isărescu: „Este un nume de familie din sudul țării. Provenit dintr-un nume de Botez - Chesarie - dat pruncilor născuți pe 7 octombrie, de ziua Sfântului Mucenic Chesarie, diaconul. Chesarie va cunoaște felurite modificări în decursul timpului, fiind înregistrat în documente ca: Chisariu, Chisar, Chisăroaia, Chisăr(din Băilești) etc. Mult mai frecvente sunt formele prescurtate ale acestui nume: Isarie, Isariu, Isar (din Posești) etc. La stabilirea numelor de familie, prin adăugarea terminației escu, atât de populară la noi, mai ales după 1850: Isărescu.”, a punctat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
Prescurtări
Alt „tartor”: Klaus. „Este o prescurtare a numelui Nikolaus/Nicolae la popoarele germanice și scandinave (dar și la greci, într-o formă apropiată). Nume folosit în întreaga lume, totodată, pentru personajul care aduce daruri copiilor de sărbători (Santa Klaus). Un nume vechi și nou de cârmaci, iată, la români... Știut mai bine prescurtat. Și ieri, și astăzi.”
Garcea: moartea trebuie speriată
Mai departe, un supranume crescut din fauna artiștilor de mahala, devenit celebru în anii ’90 grație spectacolelor (grotești) de divertisment: Garcea. „Este un diminutiv al numelui de Botez bulgăresc Garo. Prezent și la noi (Oltenia, Dobrogea). Nume protector, asemenea numelor Zăprean, Naiden - din țara vecină, ori al numelui Oprea (România), sau Stamatis (Grecia). - Nume date în urma morții pruncilor într-o familie, a unor necazuri, boli etc. după un vechi obicei balcanic. Garo/ Garceo/ Garce/ Garcea erau nume prin care moartea trebuia speriată, pusă pe fugă. Provenit din dialectalul gar (bg.), termen împrumutat din turcă (kar/a). În bulgară, a căpătat sensul de: surul, murgul, tuciuriul, negrul, amărâtul. Tot din Garo, Garoi (cu același sens ca în română: cioară, brunet). Garcea este întâlnit rar în trecut la noi. Mai des, după 1820. Devenit apoi nume de familie.”
Turcisme grecizate/românizate
„Zerlendi” știți ce conotații ascunde? Etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Este un nume cunoscut generației de astăzi mai ales prin nuvela fantastică a lui Mircea Eliade Secretul doctorului Honigberger. Familia bucureșteană Zerlendi este originară din Hios. Una de negustori, latifundiari, bancheri. Dar și de oameni politici. Ajunsă la Odesa cu negoțul, va cumpăra mai apoi proprietăți în Basarabia. Cu ramificații la Brăila. O secție a spitalului Nasta - demolată în aceste zile - a purtat numele marelui filantrop (Christofi) Zerlendi.”
Cel aurit, cel atotputernic
Pe același fir: „Numele de Zerlendi este unul turcesc (din perioada otomană). Grecizat. Din zerli (tc. - pers) - de aur, aurit, strălucitor (zer - aur). A se compara termenul preluat de turcă din persană cu Altân (tc.). Numele turcesc, devenit nume de familie, va circula inclusiv cu terminație slavă în Balcani (Zerliev).” Dar Pangrati ce hram poartă? „Este un nume cunoscut la noi mai ales prin Ermil A. Pangrati (1864-1931), întemeietor al Școlii de Arhitectură din București. Numele de Pangrati a fost inițial un nume de Botez, dat celor născuți în ziua Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie (9 iulie). În greacă: Παγκράτι/ος (a-tot puternic). (Numele de Botez Ermil era dat, în trecut, celor născuți pe 13 ianuarie, de Sfinții Ermil și Stratonic, ori pur și simplu în cinstea sfântului, ales drept ocrotitor).”
Cel drag, cel scump, cel plăcut
Trecem la nume cu rezonanțe artistice - Ressu: „Este un nume cunoscut la noi prin aromâni și greci (Camil Ressu, Lambru Ressu etc.). Purtat și la sud de Dunăre (Resov, Resovski, Resulov). Întâlnit în Balcani, de asemenea, cu terminație turcească: Resoglu. Cu înțelesul de dragul, scumpul, cel plăcut. Din greacă: арέσω - a plăcea.” În continuare, ecouri muzicale: Pitiș. „Este un nume de familie întâlnit mai ales în sudul țării. Inițial, un supranume de la sud de Dunăre, preluat și de românii de acolo - Pito/Pitu, Pitov, Pitiș, Pitio/ Pitiu - dar și de cei din Câmpia Română. De la pitam - întreb/ a întreba (de nume). După obiceiul popular din Balcani, din trecut, de a căuta un nume nou, protector, pentru un copil - de către cineva căruia mai înainte i-au murit mai mulți copii (pe neașteptate, din pricina unor molime etc.). Cel care întreba de un astfel de nume. Devenit nume de familie.”
(Alte) nume cu înțeles uitat
„Potâncu” - punct ochit, punct lovit
„Nume al unui vestit haiduc, cântat mai ales în Oltenia și Muntenia. Cel mai probabil, de origine sud-dunăreană, ceata acestuia nefiind formată din localnici (...Veni și primăvara/Potâncu mi se scula/Și la voinicei strângea/Voinicei tot arnăuți/Că sunt la bătaie iuți - culeasă la Pietrari, Dâmbovița, 1908), iar numele fiind derivat dintr-o poreclă bulgaro-sârbească: Potănko. În tălmăcire: om care își face calculul cu de-amănuntul pentru fiecare lucru pe care îl săvârșește, analizându-l în toată subțirimea (po-tănko, sl.) sa. Nu s-a însurat pentru că nu a aflat loc de leagăn, se spune despre un astfel de om excesiv de calculat în Balcani (СбНУ ХХV, 35). Așadar, un haiduc punct ochit, punct lovit, care nu dă greș niciodată. De temut...”.
„Paitac” - „Crăcănatul”
„Nume întâlnit mai ales în Basarabia. Preluat din desele contacte cu turcii, găgăuzii și bulgarii. În aceste limbi, paytak este o poreclă dată celor cu picioare arcuite. În tălmăcire din turcă: picioare strâmbe.”
„Paniu” - dinspre sfinți
„Prescurtare a numelor Panaiot (din Panaghiot/is - de la numele Panaghiei, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu) și Pantelei. Nume date pruncilor născuți de praznicele Maicii Domnului și de cel al Sfântului Panteleimon. La nord și la sud de Dunăre (Panio). Astăzi, nume de familie.”
„Pangal”- „Minunatul”
„Nume de familie cunoscut mai ales în interbelicul românesc. De origine greacă: παγκαλος- prea frumos, minunat.”
„Porojan” - legat cu funia
„Nume de familie întâlnit în Muntenia și Moldova. Mult mai des la sud de Dunăre (Porojanov). Provenit dintr-un supranume. Porojan era folosit pentru robi, răufăcători, ori chiar oamenii obișnuiți (bănuiți pe nedrept de o faptă reprobabilă), pe care autoritățile îi purtau legați cu o funie (poroje, bg.), ori îi țineau legați o perioadă de timp cu o funie (cu care de obicei erau legate vitele de coarne).
„Pană” - de la Panteleimon
„Fără vreo legătură cu penele de pasăre, cum lesne s-ar putea crede. Întâlnit și ca Panea, Pan, Panu, Pana (ultimul, atât la masculin, cât și la feminin). Prescurtare a numelui de Botez Panteleimon/Pantelei. Arareori provenit din Panghiotis. Astăzi, nume de familie. În sârbă Pana, în bulgară Pano, Pan (pe tatăl lui Anton Pann îl chema Pantoleon/Pan). Nume purtat, de asemenea, la aromâni și slavii răsăriteni.”
„Isărescu este un nume de familie din sudul țării. Provenit dintr-un nume de Botez - Chesarie - dat pruncilor născuți pe 7 octombrie, de ziua Sfântului Mucenic Chesarie, diaconul.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Chesarie va cunoaște felurite modificări în decursul timpului, fiind înregistrat în documente ca: Chisariu, Chisar, Chisăroaia, Chisăr. Prin adăugarea terminației escu, atât de populară la noi, mai ales după 1850: Isărescu.”, Gheorghiță Ciocioi
„Klaus este o prescurtare a numelui Nikolaus/Nicolae la popoarele germanice și scandinave (dar și la greci, într-o formă apropiată).”, Gheorghiță Ciocioi
„Garo/Garceo/Garce/Garcea erau nume prin care moartea trebuia speriată, pusă pe fugă.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Potâncu este numele unui vestit haiduc, cântat mai ales în Oltenia și Muntenia. Cel mai probabil, de origine sud-dunăreană, ceata acestuia nefiind formată din localnici.”, Gheorghiță Ciocioi