„De o precocitate extraordinară (la 6 ani a scris un studiu istoric, plus texte subiective de o siguranță deja matură a condeiului), bună cunoscătoare a mai multor limbi, absolventă a două colegii de vârf la doar 11 ani, Iulia Hasdeu a devenit prima studentă româncă la Sorbona, unde a început un doctorat multidisciplinar foarte ambițios despre filosofia populară românească”, evoca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate Lilicăi (așa cum o alinta părintele său).
În franceză, semna Camille Armand
Dar să desfășurăm firul poveștii: „Iulia era amorezată platonic și spera să se căsătorească cu Leon Blum, viitorul premier francez. A lăsat o mică operă literară în cea mai mare parte postumă, în limba franceză (semnată Camille Armand - începând cu poemele din Bourgeos d’Avril), care cuprinde, pe lângă poeme, proză, teatru, legende, povești și fantezii pentru copii, scrise cu lejeritate și fantezie (Mademoiselle Maussade ș.a.), dar încă neconcludente ca valoare, prea marcate de academismul formării. Admiratoare a lui Victor Hugo, Iulia a asistat la înmormântarea acestuia”.
Adevărata capodoperă e corespondența
Mai departe: „Spre deosebire de majoritatea copiilor precoce, domnișoara Hasdeu avea - pe lânga (hiper) inteligență - o naturalețe ironică atașantă și un spirit acut de observație, dublat de umor. Corespondența sa - în special cea cu tatăl - o exprimă cel mai autentic și e, de fapt, adevărata ei capodoperă. Dacă n-ar fi fost «greu cenzurată de moarte», ar fi putut deveni - avea toate datele, chiar într-o epocă încă patriarhală - o personalitate intelectuală de ecou internațional, comparabilă (și poate, cine știe, superioră) părintelui său care, neconsolat după moartea ei, s-a dedat spiritismului, construind un castel la Câmpina după planurile «dictate» d’outre tombe de către Lilica”.
Muziciană, pictoriță, scriitoare…
Iulia a fost fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu, la rândul său o personalitate polivalentă (lingvist, istoric, scriitor, folclorist), membru al Academiei Române, și a Iuliei Faliciu-Hasdeu. Parcursul educațional al Iuliei Hasdeu a fost unul prodigios: la 8 ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare, la 11 ani a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București. La 16 ani a început studiile la Sorbona, fiind prima româncă studentă la această universitate, dar a urmat în particular și cursuri de desen și pictură în capitala Franței.
Înaltă comuniune spirituală
În perioada studiilor, aproape de finalizarea lor și de obținerea diplomei, Iulia Hasdeu s-a îmbolnăvit de tuberculoză. A urmat cure de tratament, dar fără succes; ea a murit la 29 septembrie 1888, la vârsta de doar 18 ani (și zece luni), fiind înmormântată la Cimitirul Bellu. „Bogata corespondență cu tatăl ei, rămas la București, denotă nu numai o puternică relație părinte-copil, ci și o înaltă comuniune spirituală, intelectuală, patriotică. Cu excepția câtorva poeme apărute în timpul vieții, opera Iuliei Hasdeu a fost publicată postum”, remarcau istoricii Arhivelor Naționale ale României.
Durere nebună
„De altfel - au completat aceștia - la Arhive se găsesc multe din mărturiile activității școlare a Iuliei Hasdeu, pe care tatăl său le-a păstrat, corespondența dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu și cele două Iulii (mama și fiica, aflate la Paris), caietele care conțin piesele ei de teatru presărate cu numeroase schițe scenografice și chipuri de personaje. Se păstrează, de asemenea, manuscrise ale ședințelor de spiritism la care acesta participa și prin care căuta să comunice cu spiritul fiicei dispărute”. O nebunie! (sau mai degrabă o durere înnebunitoare, nu?)
„Iubitele mele Iulii…”
Iată și o scrisoare (păstrată astăzi în Arhivele Naționale) pe care tatăl său i-o trimitea, de la București către Paris, în anul 1883, la împlinirea vârstei de 14 ani:
„Iubitele mele Iulii,
Sper că această scrisoare vă sosește tocmai la 2/14 novembre, în ziua când Lilicuța mea împlinește 14 ani. Dumnezeule, de ce oare nu mă pot închide pe mine în această scrisoare, astfel ca să sar deodată dintr-însa și să vă sărut pe amândouă! La mulți ani, copilașul meu! La mulți ani fericiți, totdeauna bucuria părinților și onoarea țării! Dar cruță-te, păzește-ți sănătatea, ochii și peptul. Bronșita de care ai suferit mă întristează și n-ar trebui să se mai repete, căci la vrâsta ta peptul e foarte plăpând. Zilele trecute a fost la mine Dr. Manolescu, oculistul, și am vorbit cu el vreo două ore despre tine. Mi-a spus, între celelalte, că nu trebui să citești decât la lumină mare, să te silești a depărta ochii de hârtie și după putință să ții capul la lectură într-o poziție mai mult verticală [...].
Încă o dată la mulți ani fericiți!
Vă doresc și vă sărut pe amândouă de mii de ori,
Iubitor soț și tată, Bogdan
28 oct. st. vechi ’83”.
La Fontaine, la 7 ani
Se spune că la 3 ani Iulia Hasdeu deosebea deja literele, iar la 4 ani vorbea corect în franceză şi în germană, scria și desena cu talent. Memora orice cu o uşurinţă uimitoare. La 7 ani recita fără cusur poeziile lui Macedonski, Alecsandri, Bolintineanu, fabulele lui La Fontaine şi versuri din manualele germane şi franceze. O copilă-minune, fără îndoială.
Moartea din brațele părinților
Poți fi genial, dar fără muncă, se știe, nu obții mare lucru. Iulia Hasdeu, de pildă, studia toată ziua, uneori până la epuizare, iar noaptea, pe ascuns, sub plapumă, citea poezii, beletristică sau compunea versuri. N-avea să cunoască niciodată, pe deplin, iubirea, dar îşi va pune tot timpul întrebări chinuitoare despre ea. Începând din 1885, la 16 ani, în timpul vacanțelor petrecute alături de familie în Elveția, Franța și România, Iulia avea să scrie cea mai mare parte a operei sale. Versurile ei emană multă tristeţe şi o înțelegere inexplicabilă a sentimentului morții.
Salvare (miraculoasă) ratată la Agapia
A avut șansa de a deveni prima femeie doctor în litere a Facultăţii Sorbona din Paris, dar, din păcate, nu a reușit să-și încheie nici studiile de licență. Tuberculoza, boală necruţătoare la acea vreme, pentru care încă nu se inventase leacul potrivit, a răpus-o. La 17/29 septembrie, Iulia Hasdeu murea la București - după o ultimă încercare de refacere la Mănăstirea Agapia -, în braţele părinţilor săi, în camera copilăriei sale, din clădirea arhivelor, unde se află în zilele noastre Parcul Izvor.
Doamna cu coasa, evocată la 8 ani
Iulia Hasdeu avea doar 8 ani când a mâzgălit prima poezie despre moarte. Pe întreg parcursul scurtei sale vieţi, moartea a revenit în scrierile ei ca un laitmotiv obsesiv, prevestitor.
Ultimul poem
Aflată pe patul de moarte, cu puterile slăbite, Iulia dicta poezia „Moartea”, o tulburătoare transpunere artistică a sentimentelor unei femei care conștientiza că sfârșitul îi era aproape:
„Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică şi caldă,
Chiar muribundul - care în pacea ei îl cheamă -
Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă.
Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte;
Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume,
Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte…”.
154 de ani s-au împlinit pe 14 noiembrie 2023 de la nașterea Iuliei Hasdeu
„De o precocitate extraordinară, Iulia Hasdeu a devenit prima studentă româncă la Sorbona, unde a început un doctorat multidisciplinar foarte ambițios despre filosofia populară românească”, Paul Cernat, istoric literar
„Iulia era amorezată platonic și spera să se căsătorească cu Leon Blum, viitorul premier francez”, Paul Cernat, istoric literar
„Spre deosebire de majoritatea copiilor precoce, domnișoara Hasdeu avea - pe lângă (hiper) inteligență - o naturalețe ironică atașantă și un spirit acut de observație, dublat de umor”, Paul Cernat, istoric literar
„Dacă n-ar fi fost «greu cenzurată de moarte», ar fi putut deveni - avea toate datele, chiar într-o epocă încă patriarhală - o personalitate intelectuală de ecou internațional, comparabilă (și poate, cine știe, superioră) părintelui său”, Paul Cernat, istoric literar