''Întregul obiectiv al acestei invazii a fost de a împiedica Ucraina să se îndrepte spre NATO şi Uniunea Europeană. Ucraina este acum mai aproape ca oricând de NATO şi de Uniunea Europeană. Aceasta este o mare înfrângere strategică pentru Rusia'', a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat agenţiei de presă germane.
''Preşedintele Putin a pierdut Ucraina pentru totdeauna'', a accentuat înalta oficialitate a Alianţei Nord-Atlantice, referindu-se la faptul că timp de decenii Rusia a privit Ucraina ca parte a sferei sale de influenţă.
Fostul premier norvegian s-a declarat convins că Ucraina îşi va atinge în cele din urmă obiectivul de a adera la NATO.
Pe de altă parte, Stoltenberg a remarcat că Rusia plăteşte deja un preţ ridicat pentru războiul lansat contra ţării vecine. ''Rusia a pierdut sute de avioane, mii de tancuri şi 300.000 de militari. Economia rusă a slăbit. Rusia este mai izolată politic. Inflaţia este sus, nivelul de trai e jos'', a spus el.
Totuşi, Jens Stoltenberg a avertizat că războiul va mai dura, adăugând că nu există semnale că Putin îşi va schimba atitudinea, chiar şi după previzibila sa realegere la viitoarele alegeri prezidenţiale ruse din 17 martie 2024.
În acelaşi timp, Ucraina a ''arătat că se poate apăra, poate riposta oricât de mult timp, în special atunci când primeşte arme din Germania şi de la numeroşi alţi aliaţi din NATO''.