Reuniunea este dedicată continuării "coordonării eforturilor de susţinere a Ucrainei şi de tragere la răspundere a Rusiei pentru acest război", a declarat joi seară Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, citată de postul de televiziune CNN.
"În urmă cu un an, acest Grup s-a reunit la doar câteva ore după ce tancurile ruse pătrunseseră în Ucraina, pentru a impune costuri fără precedent pentru (preşedintele Vladimir) Putin şi pentru acoliţii acestuia. Am colaborat pentru a furniza Ucrainei asistenţa de securitate, economică şi bugetară, umanitară şi în materie de energie", a notat oficialul american.
"Grupul G7 a devenit o ancoră a reacţiei noastre puternice şi unitare faţă de Rusia. Mâine, liderii vor discuta despre modul în care vom continua să susţinem Ucraina, de a continua să intensificăm presiunile asupra lui Putin şi asupra celor care îi facilitează agresiunea", a subliniat Karine Jean-Pierre.
(sursa: Mediafax)