Există un indicator care ne poate arăta atât nivelul de eventuală subevaluare, cât și de supraevaluare a prețurilor de tranzacționare ale acțiunilor de pe o bursă, prin comparație cu evoluția sa istorică, dar și gradul de dezvoltare a bursei și a pieței de capital dintr-un anumit stat, prin comparație cu nivelul aceluiași indicator din alte state. Acesta este raportul dintre capitalizarea bursieră totală și produsul intern brut din acel stat, sau “Total Market Cap to GDP”.
Concret, acesta se traduce prin valoarea de piață cumulată a tuturor companiilor listate la bursă raportată la valoarea PIB-ului din acea țară. În state cu piețe de capital foarte dezvoltate și cu tradiție îndelungată în această privință, precum Statele Unite, Marea Britanie sau Japonia, acest indicator înregistrează o valoare istorică cuprinsă de regulă în intervalul 80-120%. În prezent, Statele Unite fac o excepție, valoarea curentă a acestui indicator fiind în zona maximelor istorice, de aproximativ 140%.
Dacă ne uităm înspre state din zona euro, tot cu piețe de capital dezvoltate, însă nu la nivelul celor trei mai sus amintite, acest indicator ia de regulă valori între 50 și 100%. Din păcate însă, țara noastră ocupă deocamdată unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeană la acest capitol, cu un raport între capitalizarea bursieră totală și PIB de sub 20%. Care ar fi oare motivele principale care să explice această subdezvoltare a pieței de capital autohtone?
În primul rând, trebuie să luăm în considerare contextul istoric și anume că în România piața de capital a lipsit cu desăvârșire, decenii la rând neexistând economie de piață. Bursa de Valori București a fost reînființată în anul 1995, deci este încă la o vârstă destul de fragedă. În plus, pe lângă această istorie relativ scurtă a Bursei, contează și vârsta mediului de business privat, de asemenea destul de fragedă, în special dacă scoatem din calcul anii ’90, caracterizați de multiple crize economico-sociale și un cadru general foarte dificil pentru dezvoltarea de business privat legitim. De aceea, în perioada care a urmat, majoritatea companiilor mari care s-au îndreptat înspre Bursă pentru listare nu a venit din zona privată, ci de stat, privatizându-se pachete minoritare de acţiuni ale companiilor de stat în acest mod.
În ultimii ani în schimb, au început să apară și businessuri private care au ajuns la gradul de maturitate necesar să facă pasul către acest următor nivel, dezirabil în viața oricărei companii. Putem spera ca pentru mult timp de acum încolo, caracteristici absolut necesare dezvoltării și prosperității economice a piețelor, precum stat de drept, economie și piețe libere, respectarea cu sfințenie a dreptului de proprietate privată, să fie o constantă și o certitudine în țara noastră, astfel încât ușor-ușor să putem progresa natural pe drumul bun pe care am reușit să ni-l trasăm și să pornim.
Fără îndoială că listarea unei companii la bursă aduce multiple avantaje, cel mai evident fiind atragerea resurselor de capital; asta fără a fi neglijate nici celelalte aspecte, cum ar fi sporirea vizibilității companiei, a produselor și serviciilor acesteia, ceea ce se traduce de fapt printr-o promovare suplimentară gratuită. Însă, pentru a beneficia de avantajele listării, o companie trebuie să fie dispusă să îndeplinească și să își asume anumite condiții, consecințe și responsabilități.
În primul rând, trebuie îndeplinite condiții ce țin de transparență. O companie listată este nevoită să realizeze o raportare extinsă, de la rapoarte financiare complete trimestriale și anuale la comunicarea și informarea publicului cu privire la orice modificări și noutăți relevante în activitatea desfășurată. Aspecte precum contracte sau litigii semnificative, operațiuni de business, remunerația persoanelor din conducere trebuie făcute publice și trebuie ținut cont de faptul că, astfel, și companiile concurente, fie listate, fie nu, la rândul lor, le vor afla. De asemenea, pentru alinierea la același standard în privința raportării financiare, este posibil ca o companie să fie nevoită să implementeze anumite modificări ale sistemelor de contabilitate și raportare existente.
Toate aceste responsabilități implică bineînțeles și nevoia de alocare de resurse suplimentare pentru îndeplinirea lor, ceea ce înseamnă de fapt anumite costuri în plus. La acestea, se mai adaugă o categorie de costuri suplimentare ce trebuie suportate de către companie, cele legate de admiterea și menținerea la tranzacționare, care trebuie achitate către Bursă, autoritatea de reglementare sau intermediari.
Astfel, deși benefică în sine, listarea unei companii trebuie să vină la un moment potrivit, în care s-a atins un anumit grad de maturitate al businessului, iar suportarea acestor costuri și responsabilități să aibă sens pentru obținerea avantajelor ce decurg din acest statut dezirabil, de companie listată.
Vlad-Mircea Ionescu, Administrator de Risc, Certinvest