Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlinul nu renunță la noua sa rachetă cu capacitate nucleară

Kremlinul nu renunță la noua sa rachetă cu capacitate nucleară

 Kremlinul a respins vineri apelul SUA de a renunţa la noua sa rachetă cu capacitate nucleară sau de a o modifica, susţinând că acţionează în conformitate cu tratatul privind controlul armelor nucleare datând din epoca Războiului rece, în timp ce Washingtonul acuză Rusia că, prin această rachetă, încalcă prevederile respectivului pact, potrivit Reuters şi TASS.

Rusia trebuie să-şi dezafecteze racheta sa de croazieră cu capacitate nucleară şi dispozitivele de lansare a acesteia sau să-i modifice raza de acţiune pentru a se conforma Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), încheiat în 1987, a anunţat joi subsecretarul de stat american pentru controlul armamentului şi securitatea internaţională Andrea Thompson.

'Rusia nu a încălcat, nu încalcă şi rămâne ataşată obligaţiilor care îi revin în baza Tratatului INF', a reacţionat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat într-o conferinţă de presă despre acest apel.

Cu două zile în urmă, secretarul de stat american Mike Pompeo a dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma prevederilor Tratatului INF, avertizând că în caz contrar Washingtonul îl va denunţa.

'Noi rămânem ataşaţi controlului armamentului, dar avem nevoie de un partener de încredere, iar acesta nu este cazul Rusiei, care nu respectă nici INF, nici alte tratate', a declarat Jon Huntsman, ambasadorul SUA la Moscova, prezent alături de Andrea Thompson.

Potrivit SUA şi aliaţilor lor europeni, noua rachetă de croazieră rusească 9M729 Novator (SSC-8, în codificarea NATO) depăşeşte raza de acţiune prevăzută de Tratatul INF, fapt negat de Moscova. Textul interzice SUA şi Rusiei de a produce, testa şi desfăşura rachete nucleare sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri