Să mă mir dacă un canal care se recomandă a fi unul de comunicare deschisă și de liberă circulație a ideilor-You Tube pe numele său- a suspendat Canalul Cristoiu TV. Deocamdată pentru o săptămână, dar, după ce editorul a sesizat abuzul, YouTube a revenit cu amenințarea că îl va bloca, în mod definitiv și irevocabil. Motivul fiind acela că pe acest blog ar fi apărut niște texte care nu corespund rigorilor You Tube. Nefiind vorba, însă, despre comentariile lui Ion Cristoiu, așa cum a precizat el cu puțin timp în urmă la emisiunea Cătălinei Porumbel, pe canalul Antena 3, ci despre un material al unei colaboratoare. Fără, însă, a se specifica unde și ce anume rigori sau exigențe au fost încălcate de către canalul sancționat. Procedeu incorect, dar care, sincer să fiu, nu mă mai miră câtuși de puțin! Sunt, de-acum, ani la rând de când avem tot mai multe dovezi că zicala „afară-i vopsit harul și înăuntru-i leopardul” nu-i doar o vorbă-n vânt. Mai pe șleau spus că,în anumite cazuri, mult trâmbițata liberă circulație a ideilor rămâne un slogan de propagandă sau, mai rău, că acest principiu generos și corect ni se aplică exact așa cum a prescris al nostru înaintaș Grigore Alexandrescu: „Vrem egalitate, dar nu pentru căței”. Urmând să ne intre bine în cap că am făcut saltul istoric de la cenzura fără mască la cenzura… cu mască.
Nu contest, teoretic, avem garantată o neîngrădită libertate de exprimare. Dar numai teorectic, pentru că, în realitate,apar tot felul de restricții și de interdicții, una mai bizară ca alta. Bomboana pe colivă fiind,bineînțeles, corectitudinea politică. Revenind la ale noastre și,ca unul care, în anul ce începe, voi număra, împreună cu prietenul și colegul meu de promoție, Ion Cristoiu, 50 de anișori bătuți de când am fost angajați cu carte de muncă în presă, pot să spun că, în comparație cu fariseismul unora dintre agit-propagandiștii „societăți deschise”, cenzura regimului „partidului unic” era sinceră. Sinceritate care,fără doar și poate, atingea culmile cinismului, ale brutalității. Adică îți spunea că nu ai voie aia și aia și aia și așa mai departe și că, dacă ai să o faci, să nu te mai miri ce ai să pățești! Ceea ce nu scuză, în nici-un caz, abuzurile și ororile comise și care s-au soldat nu numai cu brutale îngrădiri în ceea ce privește exercitarea libertății de gândire și de exprimare, ci, fapt de neiertat, cu ani crunți de temniță și chiar cu prețul vieții multora dintre cei care cutezau să încalce „gândirea unică”.
Intrând în presă, așa cum am scris, la începutul anilor 70, prin acele vremuri de barbară opresiune a gândirii libere și a cuvântului răspicat. Ceea ce nu înseamnă că nu am avut de depășit bariere și îngrădiri de natură politică și ideologică. Drept pentru care, prin anii 70-80, noi ziariștii, ne luam măsuri de precauție și băgam la greu „șopârle”. Vorbe în dungă care, până în 1976 când a fost desființată cenzura- pardon:Direcția generală a presei și tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniștri!-, reușeau să mai treacă de furcile caudine ale vigilenților regimului.
Acum, dacă tot am deschis discuția, vreau să vă povestesc o nostimadă petrecută prin 1975. Adică în vremea în care devenise doar o amintire perioada de relativă dar reală deschidere politică, ideologică și culturală căreia i-au pus capăt funestele Teze din iulie 1971. Așa că, pentru a face să treacă de ochiul cenzurii articole mai cu dus-întors, luasem obiceiul să le punem ca moto citate din opera „tovarășului”.Dar nu oarecare citate, ci numai unele datând din anii premergători revoluției culturale, ani în care ne-am amăgit că Nicolae Ceaușescu este cu adevărat adept și promotor al voioasei, liberei cugetări. Așa că, într-o bună zi, la „Scânteia tineretului”, unde lucram, am propus spre publicare un articol în care spuneam că nu este de vină ziaristul care critică un activist UTC care a greșit, ci de vină este numai activistul care a greșit și trebuie să fie criticat, indiferent de funcția pe carea cesta o deține pe linie de organizație.
După cum era de așteptat, „șopârla” nu avea cum să îi scape cenzorului de la Direcția Presei, anume pus ca să vegheze la puritatea politico-ideologică a cotidianului CC al UTC. Drept pentru care tovarășul a luat foc numaidecât:
- Cum este posibil să vreți ca în organul central de presă al CC al UTC să apară o asemenea afirmație dușmănoasă, profund străină liniei partidului? Care este nivelul politic al autorului și al celui care a aprobat publicarea acestei mizerii?
Cum, de la început mă înțelesesem cu șeful meu,A I Zăinescu, binecuvântată fie-i amintirea, aveam pregătit citatul lui…Nicolae Ceaușescu datând, dacă nu mă înșel, de prin 1968 sau cam așa ceva. Citat în care, ideea era exact cea care îl pusese pe jar pe tovarășul cenzor. Ce-i drept,aici era vorba despre activiștii de partid și nu despre cei din schema de cadre a UTC-ului, dar, pe fond, înțelesul textului era același. Citat pe care l-am pus sub ochi tovarășului cenzor, care nu a mai avut ce face. A înghițit în sec și a pus pe pagină ștampila cu „bun de tipar”.
Am povestit această ispravă nu pentru a mă lăuda ce curajoși am fost noi în vreme de cenzură, ci pentru a sugera prietenului Ion Cristoiu și echipei sale să prea ideea și să o adapteze noii cenzuri practicate de asemenea trâmbițași ai liberei circulații a ideilor și ai neîngrăditei transparențe. Cum ar fi, de pildă, să reia anumite sloganuri duhnind a intoleranță politică, precum cele lansate de către pseudo-președintele Klaus Iohannis împotriva PSD. Să le reia, dar să pună, în loc de PSD, PNL sau USR-PLUS. Și apoi să vedem dacă și în acest caz va interveni, la fel de prompt și de drastic, aceeași cenzură. Sau, dimpotrivă, dacă va exista o largă disponibilitate pentru confruntarea deschisă de idei și de argumente.
Nostimă idee, nu-i așa?