Propunerea legislativă privind aprobarea Programului Național de Înot „Johnny Weissmüller”, înregistrată săptămâna trecută la Senat, este inițiată de parlamentarii UDMR și este semnată, în total, de 44 de deputați și senatori de la mai multe partide politice.
Conform documentului, este vorba de un program de interes public național, ce are ca scop „promovarea educației acvatice, a siguranței în mediul acvatic și dezvoltarea armonioasă a copiilor prin activități sportive organizate” și urmărește formarea competențelor de bază în acest sport, prevenirea accidentelor acvatice și încurajarea unui stil de viață sănătos.
Obiectivul pe termen lung al programului este, conform expunerii de motive, „de a încuraja copiii să adopte un stil de viață sănătos, îmbunătățindu-le astfel calitatea vieții”, iar pe termen mediu este de „a oferi fiecărui copil posibilitatea de a învăța să înoate în siguranță până în al doilea an de școală primară, indiferent de sex, vârstă, identitate sau circumstanțe sociale, fizice sau mentale”.
Omagierea sportivului care l-a interpretat pe Tarzan în anii ’30
Programul urmărește să utilizeze renumele lui Johnny Weissmüller, legendarul înotător și actor născut în 1904 în Timișoara, pentru a stimula dezvoltarea înotului la nivel național.
„Johnny Weissmuller a fost unul dintre cei mai mari înotători ai tuturor timpurilor și un simbol al excelenței sportive. Născut în 1904 la Freidorf, în actuala Timișoara, Johnny Weissmuller a devenit campion olimpic, câștigând cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice și stabilind numeroase recorduri mondiale la înot. Ulterior, a devenit celebru la nivel mondial și ca actor, interpretând legendarul rol al lui Tarzan.
Prin performanțele sale sportive remarcabile, disciplina și spiritul de fair-play, Johnny Weissmuller reprezintă un model inspirațional pentru generațiile tinere. Denumirea Programului Național de înot «Johnny Weissmuller» ar onora moștenirea sa sportivă și ar promova excelența, sănătatea și educația prin sport, valori esențiale pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor”, explică inițiatorii în expunerea de motive.
Finanțarea minimă alocată este de 600 de lei/copil, anual
Potrivit proiectului legislativ, participarea la program se va realiza cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali, iar grupurile-țintă sunt:
- copiii înscriși în învățământul preșcolar, începând cu vârsta de 5 ani;
- elevii din clasele pregătitoare și I-II din învățământul primar;
- elevii din clasele a V-a și a VI-a, în situațiile justificate de condițiile locale de implementare.
Pentru copiii de grădiniță și pentru elevii din clasa pregătitoare și din clasele I-II, programul va fi finanțat de la bugetul de stat, iar finanțarea minimă alocată este de 600 RON/copil/an, stipulează documentul.
Pentru elevii din clasele a V-a și a VI-a, sursa de finanțare va fi „din bugetele autorităților administrației publice locale, fonduri nerambursabile, sponsorizări și alte surse legal constituite”.
„Participarea copiilor la Program este gratuită”, prevede proiectul de lege, însă pentru copii din clasele a V-a și a VI-a care sunt incluși în program se poate solicita „o cofinanțare ce nu poate depăși 50% din valoarea sumei alocate de autoritatea publică per copil”.
În primii 3 ani, va functiona ca program-pilot
Activitățile desfășurate în cadrul acestui Program nu afectează curriculumul școlar obligatoriu, conform documentului, „dar pot fi incluse în acesta sau pot fi complementare acestuia”, pe baza unor metodologii specifice aprobate prin ordin al ministrului Educației.
„Programul are caracter educativ, preventiv și formativ și, deși nu urmărește selecția sportivă de performanță, rezultatele pot fi transmise cluburilor sportive cu care există protocoale de colaborare, pentru a sprijini dezvoltarea performanței la copiii cu talent deosebit”, mai prevede proiectul de lege.
Programul de înot va fi implementat la nivel național, prin unități de învățământ, autoritățile administrației publice locale și în parteneriat cu structuri sportive autorizate cu profil specific, însă, pentru început, va funcționa doar ca program-pilot: „În primii trei ani de la adoptarea prezentei legi, Programul va funcționa ca program-pilot și se va organiza în cel puțin 5 județe ale României”.
Instructori calificați și bazine de înot autorizate
Documentul prevede, de asemenea, ca activitățile din cadrul Programului să se desfășoare în bazine de înot autorizate, care respectă normele de siguranță, igienă și sănătate publică în vigoare, cu un program stabilit între școli și bazele sportive, și sub coordonarea instructorilor sau antrenorilor de înot calificați și autorizați.
Mai mult, la fiecare activitate va trebui să participe, în mod obligatoriu, și „personal de supraveghere și salvare”, în timp ce cadrele didactice care vor însoți copiii vor avea rol de sprijin organizatoric și educativ.
Siguranța copiilor reprezintă o prioritate în cadrul Programului, conform documentului, astfel că participarea copiilor va fi condiționată de prezentarea „avizului medical privind aptitudinea pentru activități acvatice”.
Înotul este o activitate importantă atât pentru dezvoltarea fizică a copiilor (dezvoltă mușchii, îmbunătățește coordonarea și echilibrul, stimulează flexibilitatea și forța), cât și pentru sănătatea mintală și emoțională (poate ajuta la reducerea anxietății și a stresului, dezvoltă încrederea și stima de sine), subliniază autorii proiectului.
Inițiatorii au cerut dezbaterea propunerii legislative în procedură de urgență și, dacă aceasta va fi adoptată, Ministerul Educației Naționale va avea la dispoziție 60 de zile pentru a elabora și aproba normele metodologice de aplicare a Programului.