Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul grupării Stat Islamic este în viaţă

Liderul grupării Stat Islamic este în viaţă

Liderul grupării Stat Islamic (SI) este viu şi îngrijit într-un spital de campanie din nord-estul Siriei, după ce a fost rănit în raiduri aeriene, a anunţat luni un înalt oficial al Ministerului de Externe irakian, informează AFP. 

"Avem informaţii indubitabile şi documente de la surse din cadrul organizaţiei teroriste conform cărora (Abou Bakr) al-Baghdadi este în continuare în viaţă şi se ascunde în (regiunea) Jazire", a declarat directorul general al Departamentului de Informaţii şi Contraterorism al MAE irakian, Abou Ali al-Basri, citat luni de cotidianul guvernamental As Sabah. 

Statul Islamic este încă prezent în această regiune din nord-estul Siriei, mare zonă deşertică ce se învecinează cu Irakul. 

Potrivit oficialului irakian, liderul jihadist "suferă de răni, diabet şi fracturi pe corp şi picioare, care îl împiedică să meargă fără ajutor". Aceste răni "ar fi cauzate de raiduri aeriene împotriva fiefurilor SI în Irak". 

Autorităţile irakiene au publicat săptămâna trecută o listă cu "lideri terorişti căutaţi pe plan internaţional", listă în fruntea căreia "califul autoproclamat al SI apare sub numele său adevărat, Ibrahim Awad Ali al-Badri al-Samarrai", născut în 1971. 

În 16 iunie, Rusia a anunţat că l-a ucis probabil pe Abou Bakr al-Baghdadi într-un raid pe care l-a întreprins aviaţia sa lângă Raqqa, în Siria. Ulterior, Moscova a subliniat că nu ştie cu certitudine dacă el este mort. 

La 1 septembrie, un înalt oficial militar american a afirmat că liderul SI este fără îndoială în viaţă şi se ascunde probabil în valea Eufratului, în estul Siriei.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri