Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul Opoziţiei britanice: Amânarea Brexitului este inevitabilă

Liderul Opoziţiei britanice: Amânarea Brexitului este inevitabilă

Liderul opoziţiei laburiste britanice Jeremy Corbyn s-a declarat marţi convins că guvernul condus de Theresa May va trebui să amâne ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
''Orice s-ar întâmpla la voturile care urmează, acum a devenit inevitabil că guvernul va trebui să extindă articolul 50 în orice scenariu'', a spus Corbyn în Camera Comunelor.
Aleşii britanici vor dezbate şi vor supune la vot marţi seară răspunsul dat premierului Theresa May după respingerea în urmă cu două săptămâni în forul legislativ, cu o majoritate covârşitoare, a planului său privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Votul de marţi reprezintă o consecinţă a celui din 15 ianuarie în care parlamentul britanic a respins, cu 432 de voturi la 202, acordul de retragere negociat de Theresa May şi Uniunea Europeană. 
Şefa executivului britanic a spus că doreşte să-şi asigure concesii legate de frontiera cu Irlanda de Nord pentru a obţine sprijinul parlamentarilor pro-Brexit din propriul partid şi al micii formaţiuni nord-irlandeze Partidul Democratic Unionist, care susţine guvernul de la Londra în legislativul britanic.
Unii parlamentari doresc o schimbare în sensul ca parlamentul să aibă controlul asupra procesului de retragere şi şansa de a defini Brexitul. Dacă acest demers va reuşi, acest lucru ar putea avea un efect profund, oferindu-le parlamentarilor care vor să blocheze, să amâne sau să renegocieze Brexitul o posibilă cale juridică de a o face. Alţi deputaţi britanici au propus alternative la acordul convenit de Theresa May şi UE pentru a o convinge pe şefa executivului britanic să schimbe direcţia acţiunilor sale căutând relaţii mai strânse cu UE sau organizarea unui al doilea referendum asupra oportunităţii retragerii din blocul comunitar. 
Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a anunţat că parlamentarii britanici vor avea oportunitatea de a vota marţi seară asupra a până la şapte modificări propuse la acordul de Brexit negociat de Theresa May cu UE. Bercow a precizat că el a selectat cele şapte amendamente, printre care şi cel propus de parlamentarul conservator Graham Brady, care cere ca aşa-numitul "backstop" nord-irlandez, un mecanism menit să prevină o frontieră dură în insula Irlanda după Brexit, să fie scos din acord şi înlocuit cu "aranjamente alternative". 

AGERPRES

Subiecte în articol: brexit Jeremy Corbyn
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri