Este daună totală pentru cauzele judecate la completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Curtea Constituţională a hotărât că, începând cu februarie 2014, conducerile Instanţei Supreme au încălcat legea cu privire la constituirea acestor completuri. În majoritate, şapte dintre cei nouă magistraţi constituţionali au stabilit că, încă de pe vremea când ÎCCJ era condusă de Livia Stanciu, Curtea Supremă a interpretat legea în mod contrar voinţei legiuitorului, modificând, prin acte administrative interne, textul legilor organice aflate în vigoare. Acest lucru a condus, în prezent, în situaţia fără precedent ca toate completurile de 5 judecători, desemnate în aceste condiţii, să genereze nelegala constituire a instanţelor care au judecat, în ultima cale de atac, procesele civile şi penale la ÎCCJ. Lucru care, potrivit motivării CCR, se sancţionează cu nulitatea absolută a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, în situaţia în care părţile implicate în procesele judecate urmează să-şi exercite căile extraordinare de atac. Opinie separată la această decizie a CCR a făcut, evident, chiar autoarea acestei situaţii. Liva Stanciu, actual judecător CCR, împreună cu un alt controversat judecător constituţional, Mircea Ştefan Minea, inventatorul eratei din 2012, prin care Traian Băsescu a fost scăpat de demitere, au opinat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ şi că Instanţa Supremă a încălcat legea cu privire la desemnarea membrilor completurilor de 5, pentru că Parlamentul a adoptat o legislaţie “contradictorie”.
Curtea Constituţională a judecat şi stabilit existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, conflict generat încă din 1 februarie 2014, când, la conducerea ÎCCJ, s-a aflat Livia Stanciu, actual judecător al CCR. În mod inexplicabil, Livia Stanciu a rămas în completul de 9 şi a judecat speţa, cu toate că actele pe care urma să se pronunţe au fost făcute de ea însăşi. Ba, mai mult, a votat împotriva opiniei majoritare şi, prin opinie separată, a încercat să argumenteze că tot balamucul generat de hotărârea Colegiului de Conducere de la ÎCCJ, sub directa sa îndrumare, ce a generat acest conflict de natură constituţională, era singura cale pe care Înalta Curte a putut-o aplica, pentru ca aceste completuri de 5 judecători să poată funcţiona. Livia Stanciu a semnat opinia separată împreună cu un alt coleg de-al ei din Curtea Constituţională. Este vorba despre Mircea Ştefan Minea, autorul controversatei erate la Decizia CCR de după referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, din vara anului 2012, prin care fostul preşedinte a fost menţinut, artificial, la Palatul Coroceni, în ciuda votului celor 7,4 milioane de români, care l-au trimis acasă.
Stanciu s-a judecat singură şi şi-a dat dreptate
Concret, Livia Stanciu şi Mircea Ştefan Minea au concluzionat că, în opinia lor, s-ar fi impus ca CCR să constate că nu a existat niciun conflict de natură constituţională între Parlamentul României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema completurilor de 5 judecători. Cei doi au dat vina pe Parlamentul României pentru stuaţia creată, arătând că “Colegiul de Conducere al ÎCCJ s-a confruntat cu serioase probleme de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor articolelor 32 şi 33 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, deoarece aceste dispoziţii nu se coroborau între ele şi nici cu alte texte de lege şi cuprindeau reglementări imprecise, astfel încât ÎCCJ a trebuit să ia măsuri organizatorice de natură a face funcţionale şi aplicabile două texte de lege şi de a înlătura blocarea activităţii de judecată a completurilor de 5 judecători”.
Livia Stanciu scrie că “dacă norma juridică ar fi fost clară şi precisă, nu s-ar fi impus luarea unor astfel de măsuri”. Mai mult, fosta şefă a ÎCCJ dă vina pe Parlament, menţionând că “culpa legiuitorului care a legiferat confuz nu poate fi acum imputată ÎCCJ, care era obligată să pună în aplicare norme neclare şi contradictorii”.
Iată cum încearcă Livia Stanciu să se scoată nevinovată, judecându-se ea pe sine însăşi: “Colegiul de Conducere, constatând că dispoziţiile art. 32 din Legea 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 255/2013, erau în totală contradicţie cu prevederile art. 33 din aceeaşi lege; că dispoziţiile art. 33 lăsau fără conţinut dispoziţiile art. 32, iar dispoziţiile art. 32 lăsau fără conţinut dispoziţiile art. 33, a trebuit să ia unele măsuri organizatorice (...) apte de a da satisfacţie celor două articole contradictorii, astfel încât acestea să capete un sens, să fie aplicabile şi să nu blocheze activitatea de judecată a completurilor de 5 judecători”. În acest sens, Stanciu motivează de ce nu a pus, încă din 1 februarie 2014, în aplicare prevederea legală care obliga tragerea la sorţi a tuturor celor cinci membri ai completului, alegându-se doar patru, al cincilea fiind pus cu mâna – fie preşedintele ÎCCJ, fie vicepreşedintele ÎCCJ, care conduceau automat completul din care făceau parte.
Colegii săi îi desfiinţează argumentaţia
Ei bine, CCR, prin motivarea Deciziei oficiale, pe care Livia Stanciu nu a votat-o, îi dezmembrează acesteia argumentaţia. “Este de observat că textul articolului 32 din Legea 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, nu comportă nicio dificultate de înţelegere cu privire la desemnarea şi compunerea Ccompleturilor de 5 judecători”.
Pe de altă parte, Livia Stanciu şi Constantin Minea insinuează chiar şi că CCR nu avea dreptul să judece ce a făcut ea, în calitate de şefă a ÎCCJ, dar nici ce a făcut urmaşa ei la Înalta Curte, Cristina Tarcea. “Eventuala nelegalitate a unui act administrativ se poate stabili numai în faţa unei instanţe judecătoreşti, în caz contrar CCR creând ea însăşi un conflict juridic de natură constituţională cu instanţele judecătoreşti”. Teama cea mai mare a Liviei Stanciu era, de fapt, că modul nelegal în care au fost desemnate componenţele completurilor de 5 judecători, din 2014 şi până în prezent, urma să iasă la lumină, devoalându-i “opera”. Astfel, Stanciu opinează că “unicul scop al cererii de soluţionare a aşa-zisului conflict juridic de natură constituţională formulată în prezenta cauză a fost acela de constatare a nelegalităţii Hotărârii nr. 89 din 4 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere al ÎCCJ şi a altor acte de aceeaşi natură, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2013”.
CCR: Curtea Supremă nu a respectat legile şi nici statul de drept
Concret, Curtea Constituţională, prin motivarea deciziei, a desfiinţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii arată că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2014, prin Hotărârea nr. 3/2014, Colegiul de Conducere al ÎCCJ a modificat regulamentul, stabilind, din coroborarea a două articole, că un complet de 5 judecători cuprinde un membru de drept şi patru membri traşi la sorţi, în condiţiile în care legea reglementa desemnarea tuturor celor cinci membri prin tragere la sorţi. Mai mult, după intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018, care menţine aceeaşi soluţie legislativă de tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor, prin Hotărârea nr. 89/2018, Colegiul de Conducere al ÎCCJ a apreciat că se impune amânarea aplicării legii până la data de 1 ianuarie 2019.
Aşa stând lucrurile, CCR apreciază că “Colegiul de Conducere al ÎCCJ, prin cele două hotărâri, a normat aspect care vizează activitatea jurisdicţională a instanţei şi modul contrar voinţei legiuitorului de interpretare a legii. (…) Practic, prin propriile sale hotărâri, Colegiul de Conducere al ÎCCJ şi-a atribuit competenţe ce aparţin completului de judecată, în interpretarea unor texte legale cu vădit caracter procesual, subrogându-se completului de judecată”. Mai mult, CCR arată că exclude posibilitatea ca legea să permită unei persoane din conducerea ÎCCJ să facă parte din completul de 5 judecători altfel decât prin tragere la sorţi, numai în acest mod putând să îl şi conducă, după caz. “Colegiul de Conducere al ÎCCJ a denaturat conţinutul legii în privinţa modului de alegere a membrilor completurilor de 5 judecători şi, totodată, a refuzat aplicarea imediată a noilor legi”, mai arată CCR.
“Modul atipic de poziţionare a Instanţei Supreme faţă de Parlament, din 1 februarie 2014 până în prezent, denotă o nesocotire atât a obligaţiei de respectare a legilor, cât şi a exigenţelor statului de drept. (…) Colegiul de Conducere al ÎCCJ, prin practica administrativă, a influenţat, în mod nepermis, practica judiciară a completurilor de 5 judecători, cu privire la aspectul legalei compuneri, din moment ce completurile de 5 judecători au achiesat, în mod tacit, la o compunere nelegală ele însele, începând cu 1 februarie 2014, până în prezent”, mai arată CCR în motivare.
Efecte devastatoare. Toate hotărârile, lovite de nulitate absolută
Efectele acestei situaţii incredibile vor fi cu adevărat devastatoare pentru ceea ce se aclamă ca fiind, în România, justiţie, înfăptuită, potrivit Constituţiei, de judecători, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În motivarea redactată, Curtea Constituţională arată şi ce se va întâmpla, în continuare, cu hotărârile judecătoreşti pronunţate de completurile de 5 judecători astfel constituite. “CCR reţine că preluarea de către Colegiul de Conducere al ÎCCJ a unor atribuţii ce vizează ideea de «juris diction» a transformat această entitate administrativă într-una jurisdicţională, din moment ce Colegiul de Conducere a decis legala compunere a instanţei, ceea ce a afectat dreptul la un proces echitabil în componenţa sa esenţială ce priveşte imparţialitatea completului de judecată”.
Mai exact, CCR arată că sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet şi, ţinând seamă de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 din Constituţie, Curtea reţine că “prezenta decizie se aplică de îndată, de la data publicării sale, atât cauzelor aflate în curs de judecată, precum şi celor finalizate, în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare”.
Cu alte cuvinte, toate hotărârile definitive pronunţate de completurile de 5 judecători, constituite nelegal, conform deciziei CCR, pot fi atacate, în termen legal, de oricare dintre părţile din proces, printr-o cale extraordinară de atac. Fie revizuirea, fie contestaţia în anulare, fie rejudecarea. Cererea de revizuire poate fi formulată oricând, în timp ce contestaţia în anulare, formulată în cazul în care instanţa nu a fost compusă potrivit legii, poate fi făcută în termen de zece zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii atacate. Însă, de această dată, termenul curge de la data publicării Deciziei CCR, adică de joia trecută.
CCR arată că ÎCCJ a încălcat legea, încă din februarie 2014, refuzând să îi tragă la sorţi pe toţi cei cinci membri ai completurilor de 5 judecători. Al patrulea, decis de conducerea ÎCCJ, prelua automat şi şefia completului.
Această practică ilegală şi neconstituţională a fost implementată, în 2014, când la şefia ÎCCJ se afla Livia Stanciu. Azi, judecătoare la CCR, Stanciu s-a judecat singură pe această speţă, considerând că tot ce a făcut era normal, întrucât nu avea cum să aplice o lege “neclară şi contradictorie” adoptată de Parlament.