Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Loțiunile secrete care țin țănțarii la distanță

Loțiunile secrete care țin țănțarii la distanță

Te numeri printre acele persoane de care sunt atrase țânțarii? Înainte de a cumpăra tot felul de pastile și loțiuni care conțin substanțe chimice, află cum se prepară loțiunile pentru corp care țin țânțarii la distanță, scrie clickpentrufemei.ro.

Țânțarii sunt atrași de unele persoane din cauza mirosului acestora, dar sunt influențați și de lumină, căldură și umiditate. Există metode naturale, care nu au efecte adverse pentru piele sau pentru sănătate, care pot alunga țânțarii.

Loțiunea cu ulei de eucalipt

Folosit încă din 1940, uleiul de eucalipt este unul dintre cele mai eficiente repelente naturale, deoarece poate ține la distanță țânțarii chiar și trei ore după ce a fost aplicat. Loțiunea se prepară foarte simplu. Amesteci o parte ulei de eucalipt cu 10 părți ulei de alun și aplici soluția pe piele, prin pulverizare, pe zonele expuse. Nu aplica pe haine, deoarece uleiul le poate păta.
Ulei de lavandă

Uleiul de lavandă are numeroase întrebuințări, mai ales în aromoterapie, deoarece relaxează și înlătură durerile de cap. Poți zdrobi fructe proaspete de lavandă sau poți folosi direct uleiul, pe care-l aplici la încheieturi, precum glezne sau mâini. Aroma lui puternică va îndepărta țânțarii. În plus, uleiul de lavandă are și rol antiseptic, calmând mâncărimea

Subiecte în articol: loțiuni tantari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri