Loteria Română anunță că vor avea loc trageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, duminică. Tragerile vor fi difuzate în direct pe România TV, în cadrul emisiunii „Românii au noroc”, de la ora 18:30.
Pentru tragerea Loto 6/49, reportul la categoria I este de peste 14,89 milioane de lei (aproximativ 2,99 milioane de euro). La Noroc, reportul cumulat depășește 12,22 milioane de lei (peste 2,45 milioane de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 10,41 milioane de lei (peste 2,09 milioane de euro), iar la categoria a II-a, premiul estimat este de peste 157.200 de lei (peste 31.600 de euro). La Noroc Plus, reportul la categoria I este de peste 85.800 de lei (aproximativ 17.200 de euro).
La Loto 5/40, categoria a II-a are un report de peste 28.600 de lei, iar la Super Noroc, la categoria I, se înregistrează un report de aproximativ 49.600 de lei.
În urma tragerilor de joi, s-au acordat 20.483 de câștiguri, cu o valoare totală de peste 1,59 milioane de lei. La Loto 5/40, premiul de categoria I, în valoare de 322.564 de lei (peste 64.800 de euro), a fost câștigat printr-un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro. La Loto 6/49, patru premii de categoria a II-a, fiecare în valoare de 61.558 de lei, au fost câștigate prin bilete jucate online și în agenții din Blaj și Oradea.
(sursa: Mediafax)