Jurnalul.ro România inteligentă Lovitură pentru consumatori casnici: prețurile gazelor vor crește și cu 100%, la anul

Lovitură pentru consumatori casnici: prețurile gazelor vor crește și cu 100%, la anul

de Adrian Stoica    |   

După ani în care exploatarea gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre a fost amânată din cauza neînțelegerilor dintre investitori și autoritățile de la București pe tema legislației, ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că aceasta va fi modificată în cel mai scurt timp.

Anul viitor va fi schimbată Legea offshore și tot de anul viitor vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră, a anunțat ministrul Energiei, în cadrul Conferinței Naționale „Independență sau interconectare? Drumul gazelor de la sursă, la resursă”, organizată de postul de televiziune Antena 3 împreună cu cotidianul național Jurnalul, în cadrul proiectului editorial „România Inteligentă”. Pentru anul viitor autoritățile anunță demararea unor importante proiecte investiționale în noi capacități de producție, dar punerea lor în funcțiune este un proces care va dura câțiva ani, iar vestea și mai proastă pe care acestea o dau românilor este că facturile la utilități nu vor scădea.

Anul 2022 va fi un an foarte greu pentru români în ceea ce privește evoluția prețurilor la gaze și energie electrică, iar ceea ce este mai greu abia acum începe, a fost anunțul făcut de vicepreședinte ANRE, Zoltan Nagy-Bege, în cadrul conferinței. „Prețul evoluează la niște înălțimi pe care nici nu ne gândeam că o să le atingă. Dacă anul trecut, ca urmare a reducerii consumului pe piețele europene, gazul natural se tranzacționa cu 4 euro, astăzi, prețul este de 130 de euro. Deci de la 4 la 130 de euro este un salt greu de imaginat și greu de explicat pentru consumatori. Vestea proastă este că această evoluție din piețele angro pe care o vedem atât la gaze, cât și la energie electrică, încă nu a ajuns în totalitate în piața cu amănuntul. Încă sunt consumatori care primesc energie sau gaze în baza unor contracte încheiate în prima parte a anului 2021, care sunt valabile și prețurile sunt menținute cel puțin pentru un an, aceștia încă nu au resimțit acest impact”, a spus Zoltan Nagy-Bege. O mare parte dintre consumatorii români beneficiază de Legea 259 privind plafonarea și compensarea facturilor la energia electrică și gaze naturale, care se aplică până la sfârșitul lunii martie. Începând cu 1 aprilie, aplicabilitatea acestei legi dispare,  deci ne putem aștepta ca începând cu această dată prețurile la consumatorul final, la consumatorul casnic, să crească cu procente cuprinse între 50 și 100,%”, a precizat reprezentantul ANRE.

„Va fi un an mult mai prost! De la începutul lui aprilie prețurile vor crește cu până la 100%. (...) Putem să vorbim despre o incapacitate administrativă, dar nu neapărat la nivelul României. Pentru că această criză nu se resimte doar în România, ci este peste tot în Europa. Doar pentru că Rusia nu este dispusă să suplimenteze cantitatea de gaze spre Europa, ne-a dus prețul la 130 de euro. Este o incapacitate administrativă a întregii Europe faptul că am ajuns aici”

Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE

 

Americanii de la Black Sea Oil&Gas încep extracția offshore

Cei prezenți au subliniat faptul că România ar fi putut să depășească actuala criză generată de creșterea explozivă a prețului la gaze, dacă ar fi avut la dispoziție resursele de gaze din Marea Neagră. Situația se va schimba de anul viitor, când sunt așteptate primele cantități extrase din perimetrele Ana și Doina, concesionate de compania americană Black Sea Oil&Gas și unde rezervele estimate se ridică la 8 miliarde de metri cubi de gaze. „Primele gaze naturale din Marea Neagră pe care le vom avea sunt din perimetrele Ana și Doina, care vor intra în sistemul național de transport, sper eu, la începutul anului viitor. Vorbim de circa un milion de metri cubi de gaze care ar trebui să intre, începând cu anul viitor, în sistemul național de transport. Este un perimetru mai mic, dar este un început”, a anunțat Virgil Popescu. De asemenea, tot anul viitor se așteaptă ca OMV Petrom să ia decizia de a investi în zăcământul Neptun Deep, cel mai mare descoperit până acum, iar primele cantități de gaze să fie aduse la țărm în 2026. Estimările inițiale indicau rezerve cuprinse între 42 și 82 de miliarde de metri cubi de gaze, dar recent OMV Petrom a revenit și a anunțat că acestea sunt estimate la circa 100 de miliarde de metri cubi.

Compania Transgaz a construit peste 1.000 km de conducte

Pentru a facilita aprovizionarea României cu gaze, inclusiv pentru a putea prelua gazele aduse din zona Mării Caspice, compania Transgaz a făcut serioase investiții în ultimii ani, a subliniat Ion Sterian, director general Transgaz. „Cu declinul de producție ușor din România, accelerat în ultimii 2-3 ani, astăzi situația era cu totul alta, mult mai gravă pentru tot ce înseamnă populație și mediul economic din România. Astăzi, Transgaz are capacităţi de interconectare de peste 35 de miliarde de metri cubi, unde putem consuma în ţară şi tranzita pentru a avea venituri la Transgaz pentru viitoare investiţii, dividente, taxe şi impozite la bugetul statului. Și anunț în premieră acum că zilele acestea finalizăm și interconectarea conductei de tranzit 2 la sistemul național de transport după coridorul transbalcanic. Asta va însemna mărirea cu încă 20 de miliarde de metri cubi de gaze a capacităților de interconectare. Deci putem prelua gaze din zona Mării Caspice”, a declarat Ion Sterian. În ceea ce privește gazoductul BRUA, Transgaz a construit circa 1.000 km de conducte. Situația ar fi fost și mai bună, dacă bulgarii și-ar fi fi onorat angajamentele privind construcția conductelor. De exemplu, ei nu au făcut nimic pentru construirea Coridorului Vertical. Chiar și în aceste condiții, când suntem captivi gazelor rusești, nu se pune problema ca românii să rămână fără gaze în această iarnă, a dat asigurări ministrul Energiei. 

 

„Avem 20-25 de ani la dispoziție să valorificăm gazele din Marea Neagră, pentru că altfel miliarde de metri cubi de gaze naturale vor rămâne îngropate pe fundul Mării Negre”.

Ion Sterian, director general Transgaz

 

Primul proiect-pilot de injecție controlată a hidrogenului în conductele de gaz

Tot ca o noutate, reprezentanții Transgaz au anunțat că vor începe în curând primul proiect pilot românesc pentru injecția controlată a hidrogenului în conductele de transport gaze. Instalația-pilot, a cărei construcție a durat șase luni, este de concepție 100% românească și ea va funcția în perioada de teste la parametri reali. În cadrul lor, prezența hidrogenului în gazul natural va fi în procent volumetric de până la 10%. Pe baza rezultatelor prelevate, se va putea modifica legislația, creându-se una specifică mixului de hidrogen cu gaze. Compania Transgaz, în calitate de operator al sistemului de transport gaze naturale, are prevăzut în strategia de dezvoltare integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon în sistemul de transport gaze naturale, în vederea alinierii la directivele, strategiile și acordurile europene în vigoare.

 

 

În 2028 și 2030 vor intra în funcțiune reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă 

„România va deveni lider regional pentru microreactoarele modulare, acele SMR-uri, împreună cu partenerul strategic, Statele Unite. Iar aici România va juca un rol regional, vom fi inclusiv hub regional, atât de producție, cât și de operare pentru aceste reactoare. Ceea ce până acum nu puteam decât să visăm, acum poate deveni realitate. Iar energia nucleară este energie cu emisii 0 de carbon, asigură un confort energetic de producție”, a anunțat ministrul Energiei. În ceea ce privește proiectul pentru construcția Unităților nucleare 3 și 4 de la Cernavodă, Virgil Popescu a spus că acesta este în linie dreaptă. „A fost încheiat un contract pentru construcția Unităților 3 și 4, precum și pentru retehnologizarea Unității 1. Acum suntem în discuții cu parteneri americani, canadieni și francezi pentru stabilirea modelului financiar”, a spus acesta, ele urmând să fie puse în funcțiune în 2028 și, respectiv, 2030.

 

 

Ministrul Mediului dă asigurări: Centralele de apartament interzise, dar nu de mâine

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, prezent și el la dezbateri, a ținut să dea asigurări românilor care au centralele de apartament că acestea nu vor fi interzise imediat, anunțul fiind făcut după ce ministrul a declarat zilele trecute că la începutul anului viitor va apărea un act normativ care va interzice centralele termice în apartamentele noi. Tanczos Barna a subliniat că tranziția la economia verde nu va afecta imediat centralele de apartament, nici pe cele pe cărbune, pe gaze sau pe lemne, acesta fiind un proces lung care va dura câteva decenii. „Trăim într-o lume care este într-o schimbare rapidă și radicală, o schimbare de abordare în tot ce înseamnă impactul asupra activității umane asupra mediului. Și dacă vorbim de energie, cu siguranță tot ce înseamnă pachetul Fit for 55 este o abordare rațională pe termen mediu și lung în reducerea impactului producerii energiei asupra mediului înconjurător. Această nouă abordare nu este doar una națională, este una europeană și mondială. Am văzut ce obiective s-au stabilit la Paris, apoi am văzut, acum câteva săptămâni, ce a însemnat COP26. Această încercare reală a întregii lumi de a reduce emisiile cu dioxid de carbon în domeniul producerii energiei va schimba mult și la nivel național în multe privințe aceste abordări, modul în care putem să producem energie. Însă cu siguranță nu vorbim de interdicții.

Chiar dacă cuvântul se interzice, se elimină, această trecere printr-un proces lung de câteva decenii nu înseamnă impact imediat asupra centralelor de apartament, nu înseamnă interzicere imediată pentru cărbune, pentru gazul natural, nici pentru lemnul de foc. Deci este o tranziție și așa trebuie perceput acest proces. Un proces de tranziție către 2050, când va trebui să atingem acea neutralitate climatică, care nu va însemna eliminarea totală pentru aceste resurse. Va însemna un echilibru și un alt tip de abordare”, a spus ministrul Mediului. 

 

„Indiferent dacă vorbim de hidro, de cărbune, de centralele unde suntem deja într-un infrigement cu Comisia, eliminarea totală nu este o prioritate zero de mâine pentru Comisie. Va trebui să găsim soluții la nivel național pentru investițiile pornite, care au fost începute și care sunt acum într-o situație delicată cu noile reguli pentru că, din păcate, în România, aceste investiții pot dura și 30-40 de ani. Și atunci tranziția s-ar putea să fie mai scurtă decât perioada de finalizare. Și trebuie o abordare specială, o legislație specială pentru ele”.

Tanczos Barna, ministrul Mediului 

 

„România are un mare potențial, dar mari întârzieri. Ar fi trebuit deja să producem mai multe resurse. Dacă statul nu ar fi făcut nimic, acum produceam mai multe resurse, le-am fi putut da și colegilor din Republica Moldova și am fi avut la buget un miliard de dolari în plus în fiecare an. Avem oportunități foarte multe și nu mă refer doar la gaze, dar facem foarte puțin pentru a realiza proiectele”.

Răzvan Nicolescu, președintele Institutului European pentru Inovare și Tehnologie

 

 

Hidroelectrica pregătește eolienele pentru Marea Neagră 

Producătorul de energie Hidroelectrica va începe anul viitor un proiect-pilot pentru instalarea de centrale eoliene offshore.

„Hidroelectrica îşi doreşte să înceapă un proiect-pilot de 300 de MW în Marea Neagră, împreună cu un partener care are know how în aşa ceva şi vom face acest lucru”, a declarat Virgil Popescu, în cadrul conferinței. Pentru aceasta, inițial trebuie adaptată legislația astfel încât să se permită instalarea turbinelor. „Vor fi amplasate în zona de coastă. Evident că ele pot fi făcute, iar cablul submarin de energie electrică, care vine către ţărm, poate să urmeze şi liniile conductelor de gaze naturale”, a mai precizat ministrul Energiei.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri