Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron laudă artizanii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Macron laudă artizanii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele francez Emmanuel Macron i-a lăudat vineri pe cei peste 1.000 de artizani care au contribuit la reconstrucția Catedralei Notre-Dame din Paris. El a numit restaurarea „proiectul secolului”, la cinci ani și jumătate după ce un incendiu a distrus monumentul gotic.

Catedrala din secolul al XII-lea, unul dintre cele mai vizitate monumente ale capitalei franceze, își va redeschide porțile săptămâna viitoare pentru turiști și credincioși catolici.

„Nu am mai văzut un astfel de șantier niciodată, până acum. Cu toții ați contribuit la proiectul secolului”, a declarat Macron în fața unei adunări care a inclus tâmplari, pietrari, restauratori de artă, pompieri și donatori.

„Incendierea Catedralei Notre-Dame a provocat o rană națională, iar voi ați fost remediul ei, (restaurând-o) prin determinare, muncă grea și angajament”. Muncitorii au izbucnit în aplauze când Macron și-a încheiat discursul cu un ultim „mulțumesc”.

Lucrările de reconstrucție au restaurat turla catedralei, bolta, vitraliile și garguii din piatră sculptată, redându-le gloria de odinioară, cu piatra albă și decorațiunile aurii strălucind.

În timpul vizitei sale la fața locului, Macron părea profund impresionat de lumina care se revărsa în naos prin ferestrele renovate. „Este copleșitor”, a spus el în timp ce vizita catedrala împreună cu soția sa, Brigitte, primarul Parisului, Anne Hidalgo, și alți înalți oficiali.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Macron notre dame restaurare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri