Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE exprimă profundul regret la moartea lui Boutros Boutros-Ghali

MAE exprimă profundul regret la moartea lui Boutros Boutros-Ghali

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret faţă de decesul lui Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi ministru al afacerilor externe al Egiptului.

Într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, MAE arată că, prin întreaga sa activitate, Boutros Boutros-Ghali "a contribuit la promovarea păcii în lume şi în regiunea Orientului Mijlociu, precum şi la întărirea rolului organizaţiilor multilaterale în lume".

"Personalitate marcantă a vieţii diplomatice din secolul XX, Boutros Boutros-Ghali a ocupat pe rând funcţiile de ministru al afacerilor externe al Egiptului în perioada 1977 - 1981, calitate în care a contribuit în mod decisiv la încheierea acordurilor de pace de la Camp David, secretar general al ONU în perioada 1992 - 1996 şi primul secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, în perioada 1997 - 2002. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei", precizează comunicatul MAE.

Sursa: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri