Jurnalul.ro Ştiri Justitie Mai mulți șefi din sistemul de sănătate găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese

Mai mulți șefi din sistemul de sănătate găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese

Mai mulți șefi din sistemul de sănătate au fost găsiți în stare de incompatibilitate și conflict de interese administrativ sau penal de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Mariana Ioan, fost şef compartiment la DSP Galaţi, s-a aflat în conflict de interese şi s-a folosit de funcție pentru favorizarea unor persoane.
În timpul exercitării funcţiei de şef al Compartimentului de supraveghere şi control boli transmisibile, aceasta a semnat opt procese verbale de constatare şi un raport de evaluare, întocmite în urma controalelor efectuate la unităţi sanitare cu care avea relaţii contractuale, la Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor, Spitalul General CF Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "Sf. Ioan" Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "Sf. Apostol Andrei" Galaţi. În urma contractelor, Mariana Ioan și spitalele au obținut foloase în valoare de 646.100 de lei în perioada 2014-2020.

Simona Eliza Sanda Smochină, fost manager al Spitalului Municipal Olteniţa, judeţul Călăraşi, s-a aflat în incompatibilitate în intervalul 26 martie 2018 - 23 octombrie 2020, deoarece a exercitat simultan şi funcţia de medic-titular la propriul cabinet.

Felicia Vasile, director medical la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, s-a aflat în incompatibilitate între 22 noiembrie 2016 - 17 februarie 2020, întruct a fost simultan asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale.

Rodica Ioana Bălaşa, medic primar - Şef Secţie Clinică Neurologie I la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, s-a aflat în conflict de interese între 22 noiembrie 2016 - 13 aprilie 2021. Soţul acesteia a fost Şef secţie la acelaşi spital/

Valentin Nicolae Varlas, fost Şef secţie, actual şef de lucrări la Spitalul Clinic "Filantropia" Bucureşti, s-a aflat în incompatibilitate, între  1 septembrie 2017 - 9 martie 2020, deoarece a fost simultan şi administrator al unei societăţi comerciale.

Carmen Simona Hărţea, funcţionar public în Ministerul Sănătăţii s-a aflat în incompatibilitate întrucât a fost în același timp și manager interimar la Institutul "C.I. Parhon", între 12 aprilie - 13 august 2018, şi la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri, în perioada 1 octombrie 2019 - 15 ianuarie 2020.

Adina Ileana Pera Ştefănie, fost inspector la Compartimentul de asistenţă medicală spitalicească, Direcţia generală de asistenţă medicală şi de sănătate publică din Ministerul Sănătăţii, s-a aflat în incompatibilitate între 20 iulie 2017 - 08 aprilie 2019, când a exercitat simultan şi funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

Alexandru Chirobocea, directorul adjunct la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, s-a aflat în incompatibilitate între 27 august - 28 septembrie 2020, deoarece a candidat la alegerle locale din 2020.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri