Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz șocant ! O mamă a fost externată cu un alt copil din Maternitatea Ploiești

Caz șocant ! O mamă a fost externată cu un alt copil din Maternitatea Ploiești

de Redacția Jurnalul    |   

În cadrul secţiei de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti se va realiza o anchetă, după ce o mamă a fost externată cu un alt copil decât cel pe care l-a născut.

Din fericire, situaţia a fost remediată la scurt timp, la sesizarea mamei copilului externat din greşeală, scrie Agerpres.

Potrivit directorului medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca în acest caz a fost vorba despre două fetiţe născute în aceeaşi zi, care au acelaşi nume şi acelaşi prenume.

"Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei. Este vorba despre două fetiţe care au fost născute în aceeaşi zi şi aveau acelaşi nume şi acelaşi prenume. Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă", a precizat Ilinca.

Din primele informații, cea care şi-a dat seama că a fost făcută o greşeală este mama care încă se afla în spital. 

Subiecte în articol: mama copil maternitatea ploiesti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri