Rishi Sunak, prim-ministrul Marii Britanii, a susținut că urmează să suplimenteze ajutorul oferit pentru palestinienii aflați în Fâșia Gaza, prinși între războiul dintre Hamas și Statul Israel.
Sunak spune că este nevoie de ajutoare sub orice formă, apă, alimente, medicamente sau carburant.
„Avem nevoie de un flux constant de ajutoare care să plece către Gaza, apă, alimente, medicamente și combustibil de care au nevoie atât de disperată”, a declarat Sunak în fața parlamentarilor, în cadrul unei discuții privind conflictul israeliano-palestinian.
„Furnizăm un ajutor umanitar suplimentar de 20 de milioane de lire sterline pentru civilii din Gaza, mai mult decât dublul sprijinului nostru anterior pentru poporul palestinian”.
(sursa: Mediafax)