Multe dintre cuplurile care apelează la metode de reproducere umană asistată, pentru a avea copilul mult-dorit, fac deseori confuzie între inseminarea artificială şi fertilizarea in vitro, deşi cele două proceduri sunt total diferite. Care este diferenţa dintre cele două metode şi când trebuie folosită fiecare dintre ele, explică medicul Andreas Vythoulkas, specialist pe probleme de infertilitate.
Fertilizarea in vitro (FIV) şi inseminarea artificială au același scop, şi anume rezolvarea problemelor de infertilitate în cuplu, însă medicii aleg o metodă sau alta în funcţie problemele cu care se confruntă fiecare cuplu în parte.
Inseminarea se realizează atunci când există probleme minore ale spermogramei şi când partenera nu are niciun fel de patologie a trompelor uterine sau a uterului, explică specialistul. “Este indicată atunci când femeia are un col septat, iar cu ajutorul inseminării articifiale, sperma - după ce a fost tratată pentru a rămâne numai cei mai buni spermatozoizi - este ajutată să ajungă cât mai aproape de uter. Procedura este nedureroasă, se efectuează fără anestezie, pacienta poate pleca în aceeaşi zi acasă”, spune Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Rata de reuşită este de circa 10 %, însă nu neapărat din prima încercare, iar după 2-3 astfel de procedure nereuşite, este bine să se treacă la pasul următor, care poate fi fetilizarea in vitro (FIV). “Fertilizarea in vitro este o procedură mult mai complexă, ea presupune mai mulţi paşi şi este recomandată atunci când există probleme ale trompelor uterine (fie nu sunt permeabile, fie există hidrosalpinx, fie nu mai există deloc trompe), când vorbim despre un stadiu avansat al endometriozei sau de diverse patologii ale uterului. De asemenea, FIV-ul este recomandat şi atunci când există probleme serioase ale spermei”, detaliază specialistul. Pe lângă FIV, în acest ultim caz, se mai poate adauga şi procedura ICSI, ceea ce înseamnă o fecundare controlată în laborator a fiecărui ovul în parte.
Tehnologia şi experienţa medicilor, esenţiale pentru reuşita FIV
Procedura FIV presupune mai multe etape: hiperstimularea ovariană, puncția cu ajutorul căreia sunt colectaţi foliculii şi embriotransferul – momentul în care, după fecundarea în laborator, sunt transferaţi embrionii în uter, iar rata de reuşită depinde de foarte mulţi factori. “Este extrem de importantă tehnologia cu care se lucrează în laboratorul de embrilogie, experienţa medicilor (fiind o procedură foarte complexă, cu multe etape, fiecare importantă) şi, nu în ultimul rând, patologia cu care ne confruntăm la cuplul respectiv”, completează medicul.
Nu există un număr finit de proceduri
Procedura FIV se poate repeta la distanţă de două cicluri menstruale, iar specialiştii spun că femeia o poate relua atâta timp cât vârsta, patologia şi puterea psihică îi permite să o ia de la capăt. În general, dacă se face cu ovocite proprii, procedura se poate realiza atâta vreme cât există ovulație, iar asta diferă, evident, de la femeie la femeie.
Sexul copilului, o alegere în cazul FIV?
Legat de întrebarea pe care adresează multe cupluri care apelează la metode de reproducere umană asistată, şi anume dacă pot alege sexul viitorului copil, specialistul spune că “în cazul FIV, nu recomandă nimeni selecţia sexului copilului, din motive clare de etică medicală. Procedura este una medicală, indicată atunci când există anumite patologii şi nu altfel”. În cazul insemninării, fecundarea se produce exact ca în mod normal, deci nu se pune problema selectării genului copilului.
“Cunosc paciente care au făcut 23 de astfel de proceduri (n.r - FIV) şi, în cele din urmă, au reuşit să aibă copiii mult-doriţi. Este evident că depinde foarte mult de problema cuplului, dar şi de puterea psihică a acestuia, pentru a putea trece peste eşec şi a o lua de la capăt” Dr. Andreas Vythoulkas
Care sunt riscurile pentru viitoarea mamă, la FIV
Fiind o procedură atât de complexă, există şi unele riscuri pentru viitoarea mamă atunci când apelează la FIV, dacă nu este urmărită cu atenţie de medic. Principalul risc este hiperstimularea ovariană, aceasta fiind prima etapă a procedurii. Practic, cu ajutorul hormonilor, femeia este ajutată să producă mai mulţi foliculi de calitate decât în mod normal, pentru a spori astfel rata de reuşită a procedurii. “Dozarea hormonală este foarte importantă, ea trebuie realizată numai sub supravegherea unui medic specialist, iar în ultimele zile înainte de punctia foliculară, monitorizarea se face des, tocmai pentru a nu ajunge la hiperstimulare”, atrage atenţia Dr. Andreas Vythoulkas. Potrivit acestuia, chiar dacă se ajunge la hiperstimulare, aceasta poate fi ţinută sub control. Principalele simptome ale hiperstimulării ovariene constau în balonare, durere abdominală.