Jurnalul.ro Auto Bijuterie pe 4 roți din 1971, în vizită la RAR. Iată imaginile!

Bijuterie pe 4 roți din 1971, în vizită la RAR. Iată imaginile!

de Andreea Tiron    |   

Registrul Auto Român a prezentat astăzi o mașină rară care a ajuns în atelierele RAR. „O capodoperă” care s-a bucurat de succes la începutul anilor 1971, fiind considerată cea mai rapidă mașină cu tracțiune față.

"Suntem siguri că puțini ați avut ocazia să stați atât de aproape de o astfel de capodoperă franțuzească, așa că vă povestim noi câte ceva.

Limuzina este un Citroen SM din 1971, cu un motor Maserati pe benzină de 2,7 L, V6 și 165 de CP care putea atinge și chiar depăși 220 km/h.

Dincolo de tentația de a sta să o privești minute în șir, mașina are și foarte multe dotări avangardiste, precum suspensiile hidropneumatice auto-ajustabile, proiectoarele adaptive care se mișcă în direcția în care este rotit volanul, servodirecție cu asistare, stergătoare care își reglează singure intensitatea dacă mecanismul detectează că este multă apă pe parbriz, aparatul de radio dispus între scaune (dar cu scrisul orientat vizibil pentru șofer), parbrizul fixat prin lipire, iar lista ar putea continua.

În 1970, SM-ul era cea mai rapidă mașină cu tracțiune față, iar în 1971 a câștigat Raliul Marocului. Cu toate acestea, succesul modelului nu s-a întins pe mulți ani, unul dintre motive fiind criza petrolului din 1973", transmite Registrul Auto Român.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: Citroen SM 1971 bijuterie capodopera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri