Maurice Genevoix a avut o lungă și fecundă existență, în cursul căreia a înzestrat literatura franceză și universală cu numeroase opere ce se adresează unui public larg și divers. „Își petrece întreaga copilărie, o copilărie fericită, la Châteauneuf-sur-Loire, localitate situată într-un ținut încântător, ce va modela structura imaginarului său și va deveni sursă vie de inspirație pentru viitorul scriitor. După studii la școala din orașul natal (1896), apoi la liceul din Orléans (1901), Maurice se pregătește la Liceul «Lakanal» din Sceaux (1908-1911) pentru École Normale Supérieure, unde este admis primul (1912-1914), prezentând, în vederea obținerii diplomei de studii superioare, o lucrare despre realismul lui Maupassant, temă ce reflectă opțiunile sale estetice, de la care nu se va abate în lunga sa carieră”, nota cercetătoarea Silvia Pandelescu în prologul unei minibiografii dedicate lui Maurice Genevoix („Dicționarul scriitorilor francezi”, Polirom, 2012).
Pas catedrei universitare
În momentul izbucnirii Primului Război Mondial, când se decretează mobilizarea generală, Maurice Genevoix, care ar fi trebuit să mai studieze un an pentru a obține agregația necesară începerii carierei universitare, se alătură unui regiment de infanterie. „Participă la bătălia de pe Marna, dar la 25 aprilie 1915 este grav rănit la Éparges (Meuse) și reformat din cauza invalidității. Un an mai târziu, se simte obligat să vorbească, în numele camarazilor uciși sau rămași în viață, despre experiența militară dramatică trăită și notată în carnetele sale de front. Renunță la proiectul de a deveni profesor universitar și publică prima sa carte, Sous Verdun (În tranșeele de la Verdun) (1916). În urma unei gripe spaniole, părăsește Parisul, sfătuit de medic, revine la Châteauneuf lângă tatăl său, unde va rămâne până în 1919, când se va instala în cătunul Vernelles, lângă Saint-Denis-de-l’Hôtel (Loiret), într-o casă rustică, scăldată de vegetație, loc ideal pentru întărirea trupului și sufletului fostului combatant și pentru stimularea talentului său literar înnăscut”, urma cercetătoarea Silvia Pandelescu.
Seve din Loiret
Mai departe: „În această casă, astăzi casă-muzeu, își va petrece întreaga viață, alături de familia sa, desprinzându-se de locurile dragi doar pentru a călători sau pentru a îndeplini, cu începere din 1946, funcții academice. După romanul Jeanne Robelin (1920), revine la tema războiului și publică alte patru volume, scrise în 1916-1923, ce vor forma, în 1950, ansamblul romanesc intitulat Ceux de 14 (Cei din ’14), mărturie din care răzbate, fără accente patetice, adevărul asupra vieții celor ce au cunoscut frontul. Se impune publicului cititor cu Raboliot, distins cu Premiul Goncourt în 1925, roman situat în ținutul natal atât de bine cunoscut, din care își trag seva majoritatea operelor sale. Acesta este, de altfel, motivul pentru care a fost văzut ca un scriitor rural, regionalist, etichetă care, în realitate, este departe de a semnala o limitare de ordin folcloric, Maurice Genevoix fiind, ca și Giono, un mare liric al prozei contemporane, un scriitor de clasă universală, ce se adresează cititorilor de pretutindeni prin opere care înving spațiul și timpul, datorită unei largi gândiri umaniste”.
Din inima Loarei
Mutilat de război, orfan de mamă de la vârsta de doisprezece ani, el pășește pe malurile Loarei, ale heleșteelor, în inima pădurii, în lumea plantelor și a animalelor, cu emoție, atenție și respect pentru toate formele de viață. Acțiunea romanelor Rémi des Rauches (Rémi din Rauches) (1922), La Boîte à pêche (Trusa de pescuit) (1926), Le Jardin dans l’Île (Grădina din insulă) (1936), La Loire, Agnès et les garçons (Loara, Agnès și băieții) (1962) se desfășoară pe valea Loarei, în timp ce Rroû (1931), La Dernière Harde (Înfruntarea) (1938) și mai ales volumele reunite sub titlul Les Bestiaires (Povești cu animale) (1969-1971) dezvăluie capacitatea autorului de a pătrunde în sufletul animalelor domestice sau sălbatice, de a se angaja în dialoguri cu ele, ca și Colette. „Multe dintre cărțile sale - remarca cercetătoarea Silvia Pandelescu - sunt adevărate poeme în proză, scrise de un magician al limbii dublat de un talentat desenator ce știe să aleagă cuvintele cele mai potrivite pentru a exprima stări, reacții, atitudini, forme și culori. A scris, cu același har literar, povești pentru copii, dar care pot încânta, precum cele scrise de Marcel Aymé, toate generațiile de cititori: L’Hirondelle qui fit le printemps (Rândunica ce a adus primăvara) (1941), Les Deux Lutins (Cei doi spiriduși) (1961), Mon ami l’écureuil (Prietena mea veverița) (1959) etc.”.
Sprijin academic pentru Montherlant, Green și Paul Morand
Mai mult: „Atras de anumite meleaguri îndepărtate și de locuitorii lor, vizitează Canada (1939), care i-a inspirat două romane, Laframboise et Bellehumeur (1942) și Eva Charlebois (1944), și eseul Canada (1945), nordul american făcându-și simțită prezența și în alte opere ale sale. În urma unei călătorii în Africa (1946-1947), scrie eseul Afrique Blanche, Afrique Noire (Africa albă, Africa neagră) (1949) și romanul Fatou Cissé (1954). Ales în Academia Franceză în 1946, devine secretar permanent al acesteia din 1958 până în 1974, susținând candidatura unor scriitori ca Montherlant, Julien Green, Paul Morand. În 1970 obține Marele Premiu Național pentru Litere. Autor al unor studii ce vădesc diversitatea preocupărilor sale (Maurice de Vlaminck, 1954; Dunoyer de Segonzac, 1960), Maurice Genevoix realizează emisiuni de radio și televiziune în cadrul cărora se distinge prin larga sa informație, căldura umană și tinerețea sufletească ce-l caracterizează, insuflată, în bună parte, de un contact permanent și nemijlocit cu natura”.
Adevărul negru pe alb
Cinci volume purtând titluri sugestive - Sous Verdun, Nuits de guerre (Nopți de război) (1917), Au Seuil des guitounes (La gura corturilor) (1918), La Boue (Glodul) (1921), Les Éparges (1923), localitate unde s-au purtat lupte violente - condensează, în pagini de istorie vie, notate într-un jurnal de război, diversele aspecte ale vieții de zi cu zi pe front. „Aceste cărți - observa Silvia Pandelescu - răspundeau nevoii sufletești a cititorilor dornici de a cunoaște adevărul, oricât de crud, relatat de un participant la evenimentele narate, dar și a celor, atât de numeroși, care nu i-au mai revăzut pe cei dragi. Valoarea de document a mărturiei lui Genevoix, sublocotenent, locotenent, apoi comandant de companie în regimentul 106 infanterie - ce se înscrie în bogata literatură inspirată de Primul Război Mondial unor scriitori ca Henri Barbusse, Roland Dorgelès, L.-F. Céline, Georges Duhamel, Jules Romains sau Roger Martin du Gard -, este conferită de veridicitatea faptelor înregistrate și de modul sensibil de a surprinde atitudini semnificative pentru înfruntarea de atunci, fără căutarea unor efecte literare, fără transmiterea explicită a unui mesaj ideologic în numele unui crez politic, așa cum este cel formulat în bine-cunoscutul roman al lui Barbusse: Le Feu. Journal d’une escouade (1916)”.
Bucuria de a trăi
Tot aici: „Dar tocmai confruntarea cu moartea, cele șapte luni petrecute în spitale, sentimentul de revoltă interioară față de război, traumatismele ce l-au marcat pentru totdeauna au făcut să țâșnească în sufletul autorului o nemărginită dragoste de viață, de tot ce există, printr-o redescoperire a frumosului din jur, datorată unui nou mod de a-l privi, cu alți ochi, pentru a capta multitudinea aspectelor pe care le îmbracă. Momentele de cumpănă vor fi urmate, în consecință, de o regenerare a ființei sale, prin înrădăcinarea în locurile copilăriei, pe malul drept al Loarei, arhetip al multor cărți scrise, și regăsirea paradisului pierdut, după tunelul negru traversat pe front. În ciuda suferințelor fizice și morale provocate de rănile primite pe front și de invaliditate, Genevoix nu a alunecat niciodată spre zona angoaselor, care ar fi putut avea un ecou în opera sa. Dimpotrivă, spiritul său și-a păstrat intactă vigoarea, determinându-l să vorbească, cu discreția și seninătatea caracteristică, despre bucuria de a trăi chiar și atunci când vâltoarea istoriei amenință ființa umană până în straturile sale cele mai adânci”.
Opere
Sous Verdun (1916); Nuits de guerre (1917); Au Seuil des guitounes (1918); La Boue (1921); Les Éparges (1923) (aceste cinci volume au fost reeditate în 1950 sub titlul Ceux de 14); Jeanne Robelin (1920); Rémi des Rauches (1922); Euthymos, vainqueur olympique (1924) (reeditată sub titlul Vaincre à Olympie, 1960); Raboliot (1925); La Boîte à pêche (1926); Les Mains vides (1928); Rroû (1931); Forêt voisine (1933); Marcheloup (1934); Le Jardin dans l’Île (1936); La Dernière Harde (1938); L’Hirondelle qui fit le printemps (1941); Laframboise et Bellehumeur (1942); Eva Charlebois (1944); Canada (1945); Afrique Blanche, Afrique Noire (1949); L’Aventure est en nous (1952); Fatou Cissé (1954); Le Roman de Renard (1958); Mon ami l’écureuil (1959); Au Cadran de mon clocher (1960); Jeux de glaces (1961); La Loire, Agnès et les garçons (1962); La Forêt perdue (1967); Jardin sans murs (1968); Tendre Bestiaire (1969); Bestiaire enchanté (1969); Bestiaire sans oubli (1971) (aceste trei volume au fost reeditate sub titlul Les Bestiaires, 1972); Un Jour (1976); Lorelei (1978); Trente mille jours (1980).
1925 este anul în care Maurice Genevoix a fost distins cu Premiul Goncourt, pentru romanul Raboliot.
„Maurice Genevoix a fost un mare liric al prozei contemporane, un scriitor de clasă universal ale cărui opere înving spațiul și timpul datorită unei largi gândiri umaniste”, Silvia Pandelescu, cercetătoare
Ales în Academia Franceză în 1946, Maurice Genevoix devine secretar permanent al acesteia din 1958 până în 1974.
„Multe dintre cărțile lui Genevoix sunt adevărate poeme în proză, scrise de un magician al limbii dublat de un talentat desenator”, Silvia Pandelescu, biografă
Destinul literar al lui Maurice Genevoix și întregul curs al vieții sale au fost hotărâte de primul eveniment istoric tragic care a zguduit Europa secolului XX: războiul din 1914-1918.