Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Un medicament foarte cunoscut ar putea fi interzis. Conține o substanță cu efecte adverse periculoase

Un medicament foarte cunoscut ar putea fi interzis. Conține o substanță cu efecte adverse periculoase

de Redacția Jurnalul    |   

Marea Britanie vrea să interzică vânzarea mai multor medicamente care conțin o substanță ale cărei efecte adverse provoacă îngrijorare.Acestea sunt utilizate împotriva răcelilor și a durerilor. 

Autoritățile sanitare din această țară analizează posibilitate de eliberare a respectivelor tratamente doar pe bază de rețetă. 

Medicamentele care ar putea fi retrase de pe piață sunt Sudafed, Nurofen și Day&Night Nurse deoarece conțin pseudoefedrină, un decongestionant puternic. Mai multe rapoarte arată dezvoltarea a două afecțiuni rare în urma utilizării tratamentelor care conțin această substanță.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) realizează o anchetă pentru a vedea care sunt exact riscurile asupra sănătății pacienților iar decizia va fi valabilă în toate statele UE.

Investigația a fost demarată ca urmare a "preocupărilor legate de riscul de sindrom de encefalopatie posterioară reversibilă (PRES) și sindrom de vasoconstricție cerebrală reversibilă (RCVS)" iar EMA va decide "dacă autorizațiile de introducere pe piață pentru medicamentele care conțin pseudoefedrină trebuie menținute, modificate, suspendate sau retrase în UE".

PRES și RCVS pot reduce irigarea cu sânge (ischemie) a creierului și pot duce la complicații majore care pun viața în pericol. PRES se manifestă prin dureri de cap, probleme de vedere, modificări mentale, convulsii și umflături la nivelul creierului. Dar o durere de cap puternică, de tip "tunet", poate fi singurul simptom.

Pseudoefedrina se știe că reprezintă un risc ușor de accident vascular cerebral și atac de cord. 

Din anul 2008 s-a impus vânzare de pseudoefedrină în limita a maximum 720 mg fără prescripție medicală, scrie dailymail.co.uk.

Subiecte în articol: nurofen pseudoefedrina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri