Medicul Mioara Neagu, şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Feteşti, a murit în urma infectării cu noul coronavirus, la Spitalul Colentina din Bucureşti, la vârstă de 48 de ani. Doctorul nu avea comorbidități și a primit și tratament cu Remdesivir și Tocilizumab.
Decesul medicului de la Feteşti, şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Feteşti, continuă să uimească breasla medicală.
Dr. Laura Zarafin, medic primar ATI la Spitalul Colentina a declarat: „Nu avea boli, era foarte tânără, a venit la noi cam după zece zile de evoluţie a bolii, a primit tot ce se putea primi, şi Remdesivir, şi Tocilizumab, ventilaţie. Sunt oameni, nu este singura, care nu au boli asociate, sunt tineri, te debusolează, toată lumea a spus că mortalitatea este în rândul celor peste 65 de ani, iată că nu este aşa. Solidaritatea asta de breaslă, nu că nu am face la fel pentru toţi, dar aici a fost un pic peste, şi psihic, din păcate în cazul doamnei doctor s-a şi suprapus la un moment dat şi o infecţie bacteriană, i-am dat antibiotice ţintit”.
Mesajele de condoleante şi încurajare pentru familie au curs pe reţelele de socializare.
În lista celor peste 10 cadre medicale infectate cu noul coronavirus care au pierdut lupta pentru viaţă este și neurologul Ovidiu Băjenaru, în vârstă de 63 de ani care s-a stins la Institutul „Matei Balş” din Capitală.
(sursa: Mediafax)