Jurnalul.ro Auto Mercedes, suspectat de trucarea emisiilor

Mercedes, suspectat de trucarea emisiilor

Mercedes este suspectat că ar fi utilizat dispozitive pentru trucarea emisiilor. Aceastea ar fi fost montate pe modelele GLK produse între 2012 și 2015, scrie presa germană, citată de automarket.ro. Testele Autorităţii Federale de Transport din Germania ar fi arătat că emisiile sunt respectate doar atunci când „o anumită funcție este activată”. „Acuzațiile că vrem să ascundem ceva sunt incorecte”, au transmis oficialii producătorului german, ca reacţie la ceea ce a scris Bild am Sonntag. Apare şi un acuzat de marcă şi în celebrul scandal Dieselgate. Fostul şef al VW, Martin Winterkorn, a fost acuzat oficial de fraudă de către autoritățile germane. Winterkorn fusese acuzat de fraudă și anul trecut în Statele Unite, însă nu poate fi arestat dacă nu părăsește Germania. Procurorii germani spun că fostul șef de la Volkswagen riscă până la 10 de ani de închisoare pentru fraudă și încălcarea mai multor legi.

Subiecte în articol: Mercedes
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri