Jurnalul.ro Ştiri Externe Mexic: Garda Naţională supraveghează frontiera cu SUA

Mexic: Garda Naţională supraveghează frontiera cu SUA

Efective ale Gărzii Naţionale mexicane, precum şi poliţişti şi agenţi ai serviciului pentru imigranţi, au întărit sâmbătă supravegherea la frontiera cu Statele Unite pentru a împiedica trecerea migranţilor ilegali, relatează AFP.

Trecând prin zona Rio Bravo, fluviu cu debit scăzut care marchează frontiera, corespondenţi ai agenţiei France Presse au constatat prezenţa grupurilor de gărzi naţionale, desfăşurate pe lângă poliţişti mexicani federali şi locali.

Această prezenţă a fost criticată de preotul Francisco Javier Calvillo, director al Casei imigrantului din Ciudad Juarez, oraş mexican frontalier cu El Paso (Texas). Mexicul "face treaba Statelor Unite", a declarat el în faţa presei.

Din cauza valului de imigranţi ilegali, veniţi în principal din America Centrală, care au traversat Mexicul în ultimele luni pentru a încerca să treacă frontiera sa nordică şi să pătrundă în Statele Unite, preşedintele Donald Trump a impus exigenţe dure guvernului mexican, ameninţând că va introduce taxe vamale punitive dacă nu acţionează contra acestui aflux.

Potrivit unui acord iniţial, guvernul preşedintelui de stânga Andres Manuel Lopez Obrador s-a angajat să desfăşoare 7.000 de membri ai Gărzii Naţionale în zona sudică a Mexicului, iar supravegherea a fost, de asemenea, întărită la frontiera de nord, fără să fie disponibile date despre desfăşurările de trupe din nordul ţării.

În ultimele zile, au putut fi observate mai multe grupuri de imigranţi, mai ales din America Centrală, dar şi cubanezi şi câţiva venezueleni şi brazilieni, care încercau să înşele vigilenţa sporită a autorităţilor mexicane.

Cu bagaje şi copii în braţe, aceşti imigranţi au încercat să traverseze valea care marchează frontiera pentru a solicita azil pe lângă autorităţile americane.

SUA au înregistrat recent cifre record de imigranţi ilegali arestaţi. Preşedintele Donald Trump consideră că sosirea necontrolată a imigranţilor reprezintă o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite.

AGERPRES

Subiecte în articol: mexic garda nationala sua granita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri