Istoria unei țări nu se compune doar din momente glorioase, de apoteoză și triumf, când mulțimile exultă, iar conducătorii sunt nimbați de haloul gloriei. Din nefericire, adesea memoria colectivă reține traumatizant momentele oribile ale decăderii și agoniei. Nici în cazul poporului român acestea nu au lipsit. De pildă, atunci când Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost uciși la Stambul sau atunci când, în 1812, într-o sală a Hanului lui Manuc, Rusia țaristă ne fura prima oară Basarabia, sau atunci când, pe 30 august 1940, la Viena, cu complicitatea lui Hitler și a lui Mussolini, Horthy împlânta pumnalul în trupul Transilvaniei...
16 mai 1812: Cum a fost furată Basarabia la Hanul lui Manuc
Pacea de la București din 1812 a fost un tratat de pace semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806–1812.
Rușii au înaintat propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia. Propunerile țariste prevedeau ca „principatele Moldova, „Valahia Mare” și „Mică” (adică Muntenia și Oltenia formând Țara Românească) și Basarabia „să se alipească pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor”, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii”.
Constantinopolul a refuzat ferm propunerile inițiale țariste și atunci Rusia s-a declarat mulțumită și cu ocuparea „doar” a teritoriului Principatului Moldovei dintre Siret și Nistru.
Actul de anexare a Moldovei orientale de către Imperiul Țarist a fost juridic fraudulos, deoarece încălca practica internațională, cu toate normele de drept existente atunci, deoarece Moldova nu era provincie otomană. Vechiul principat al Moldovei, după ce pierduse deja Bucovina în 1774, a fost astfel sfâșiat în două.
Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la Bucureşti, în hanul agentului rus Manuc Bei. Emanuel Mârzaian, cunoscut sub numele de Manuc Bei, a fost fiul unui negustor de grâne. La început, Manuc Bei a fost negustor şi apoi a început să se ocupe şi cu cămătăria. A reuşit să facă o avere impresionantă, ajungând să deţină o mulţime de terenuri şi proprietăţi. Deşi avea multe opţiuni, a decis să îşi stabilească cartierul general chiar la Bucureşti.
În anul 1806, Manuc Bei ajungea în capitala Ţării Româneşti, fiind obligat să se stabilească aici din pricina războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiaşi an, începe să construiască hanul care astăzi este un simbol al Bucureştiului. Se vorbea despre faptul că Manuc Bei ar fi fost spion. Încheierea războiului ruso-turc a avut loc – deloc întâmplător! – în Hanul lui Manuc. Acesta ducea informaţiile de la ruşi la turci şi invers, încerca să se pună bine cu toată lumea cum s-ar spune. După terminarea războiului ruso-turc, Manuc se mută cu familia sa la moşia Hânceşti din Basarabia. Distanţa mare îl impiedica acum să mai tragă toate foloasele de pe urma hanului, astfel că hotărăşte să îl vândă. Începe să facă demersuri pentru vânzare la sfârşitul anului 1816, dar moare în împrejurări incerte la 20 iunie 1817, posibil printr-un dubios accident de călărie…
15 iunie 1889: Cine și de ce l-a ucis pe Eminescu?
Asupra sfârșitului lui Eminescu există în continuare diferite versiuni, dintre care unele pot părea fanteziste(?), însă capătă din ce în ce mai mulți adepți, hrănind teoriile conspirației…
Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.
Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept < >. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!” Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute atunci este următoarea: în dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi, lovit de nebunie, ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.
Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.
Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu.
Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.
Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante. Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice…”
De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl readucă la Bucureşti. Aici reîncepe să publice şi, în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la …Şuţu, unde va şi muri.
La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor Gheorghe Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier…
Iată câteva date din istoria ţării pe care am dori să le uităm:
14 iunie 1574: Ioan Vodă cel Cumplit sfârșește cu trupul sfârtecat de patru cămile
15 august 1714: Altân Bey, „Prințul Aurului” - Martiriul lui Constantin Brâncoveanu - cel mai bogat domnitor român
28 februarie 1785: Nicola Ursu („Horea”) și Ion Oargă („Cloșca”) trași pe roată la Alba Iulia
16 mai 1812: Cum a fost furată Basarabia la Hanul lui Manuc
15 iunie 1889: Cine și de ce l-a ucis pe Eminescu?
1-6 septembrie 1916: Dezastrul de la Turtucaia
7 mai 1918: Pacea umilitoare de la Buftea
6 iunie 1930: „Restaurația” lui Carol al II-lea sau cum un rege își detronează propriul fiu
30 august 1940: Diktatul de la Viena, un pumnal înfipt în inima Transilvaniei
1942: 250.000 de români pier la Cotul Donului și în Stepa Calmucă
10 februarie 1947: Tratatul de la Paris consfințește sovietizarea României. Odiosul preambul de la Moscova din 9 octombrie 1944 – 10% amăgire din partea lui Churchill.
Nu rata miercuri, 11 iulie, cartea "Pagini din istoria țării pe care am vrea să le uităm", distribuită cu Jurnalul la preţul special de 14,9 lei.