Jurnalul.ro Ştiri Locale Mii de brazi, confiscaţi de autorităţi, în urma controalelor din ultima perioadă

Mii de brazi, confiscaţi de autorităţi, în urma controalelor din ultima perioadă

Peste 4.000 de pomi de Crăciun şi aproximativ 500 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi în ultima săptămână de poliţiştii din ţară, în urma unor controale la ocoale silvice, depozite şi exploatări forestiere.Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în perioada 13 - 20 decembrie, poliţiştii din toată ţara au organizat 1.066 de acţiuni şi controale în fondul forestier naţional şi în locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos, verificând, astfel, 77 de exploatări forestiere, 106 instalaţii de depozitare, 43 de ocoale silvice şi structuri subordonate. Au fost constatate 138 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 95 de persoane, faţă de 10 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.Agerpres

Subiecte în articol: brazi confiscati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri