Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul Apărării din China este un general sancționat de SUA pentru comerț cu arme rusești

Ministrul Apărării din China este un general sancționat de SUA pentru comerț cu arme rusești

de Redacția Jurnalul    |   

Un general sancționat de SUA a fost numit duminică în funcția de ministru al Apărării. Militarul a primit sancțiunea în 2018 fiind acuzat că a achiziționat arme rusești, potrivit CNN.

Parlamentul din China a confirmat în unanimitate numirea generalului Li Shangfu, un veteran al campaniei de modernizare a Armatei Populare de Eliberare.

Experții militari cred că numirea va fi urmărită îndeaproape de Washington, având în vedere trecutul lui Li, chiar dacă postul este considerat în mare măsură diplomatic și ceremonial.

În 2018, administrația președintelui american Donald Trump i-a sancționat pe Li și Departamentul de dezvoltare a echipamentelor din China, pe care îl conducea la acea vreme, pentru achiziționarea de arme rusești, inclusiv un avion de luptă Su-35 și un sistem de rachete sol-aer S-400.

Numirea lui Li Shangfu în funcția de ministru al Apărării vine într-un moment în care relațiile dintre Beijing și Washington sunt foarte tensionate. Experții mai cred că numirea reprezintă o recompensă pentru realizările lui Li în modernizarea armatei chineze.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri