Un pacient care avea nevoie de plămâni noi a murit așteptând în zadar o șansă la viață, iar alţi cinci sunt în stare gravă, în timp ce responsabilii cu sănătatea românilor – medici şi autorităţi – se împroaşcă reciproc cu noroi. Ministerul Sănătăţii a sesizat, ieri, organele penale şi Agenţia Naţională de Integritate, după ce Corpul de Control a găsit mai multe nereguli la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) şi la patru spitale. De partea cealaltă, medicii i-au făcut demnitarului plângere penală pentru abuz în funcţie.
Scandalul declanşat, în urmă cu câteva săptămâni, la ANT, a atins, ieri, punctul culminant. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anuntat că raportul Corpului de control al Ministerului Sănătăţii arată că sunt mai multe “nereguli majore”, atât la ANT, cât şi la spitalele verificate.
“Corpul de Control a verificat prin sondaj patru centre de prelevare şi în toate aceste patru cazuri au fost găsite nereguli majore. Centrele verificate sunt din Brăila, Alba Iulia, Ploieşti şi Reşiţa. Agenţia Naţională de Transplant a acreditat aceste centre chiar dacă nu îndeplineau criteriile, nu aveau aparatura necesară detectării morţii cerebrale”, a declarat ministrul Vlan Voiculescu, într-o conferinţă de presă. De asemenea, oficialul spune că la ANT nu există proceduri şi criterii clare de prelevare şi nu există un registru al organelor prelevate, deşi era o obligaţie a Agenţiei. În lipsa registrului, fiecare spital îşi întocmeşte propriile liste de aşteptare. Oficialul a precizat că la ANT au fost descoperite probleme privind derularea unui proiect european pentru donarea şi transplantul de organe. “Au fost încheiate convenţii civile de prestări servicii între ANT, reprezentată de domnul doctor Dan Adrian Luscalov, în calitate de director executiv, şi prestator domnul doctor Luscalov Dan Adrian”, a spus Vlad Voiculescu, precizând că a decis sesizarea ANI, pentru un posibil conflict de interese şi incompatibilitate.
Potrivit ministrului, există şi suspiciuni legate de cheltuirea banilor publici. Este vorba despre achiziţia unui studiu de fezabilitate pentru care referatul de necesitate a fost semnat de şoferul instituţiei.
Prin urmare, ministrul Vlad Voiculescu a anunţat că vor fi făcute sesizări privind posibile fapte penale, pentru fals si uz de fals.
“În urma acestui control vor fi sesizate toate organele abilitate pentru posibile fapte de natură penală, fals şi uz de fals şi în legătură cu modul de acreditare a unităţilor sanitare pentru desfăşurarea activităţilor în domeniul transplantului. Cerem o evaluare de către ANT a tuturor dosarelor de acreditare pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de acreditare şi întreprinderea măsurilor necesare pentru retragerea acreditării unităţilor sanitare care nu îndeplinesc condiţiile conform Ordinului ministrului Sănătăţii 860/2013”, a afirmat ministrul.
Ministrul, acuzat de moartea unui om
De partea cealaltă, managerul Spitalului “Sf. Maria” îl acuză pe ministru că, prin blocarea activităţii de transplant, se face vinovat de decesul unui pacient aflat pe listele de aşteptare pentru plămân. “Din nefericire, pe 10 octombrie a fost acest deces, deşi în luna septembrie a fost întrebat de către doctorul Zota (n.r.- coordonatorul Programului naţional de transplant) privind existenţa unui plămân la Spitalul de Urgenţă şi dacă putem să îl montăm pacientului aflat într-o stare critică. Dânsul a refuzat”, a declarat, pentru Mediafax, dr. Narcis Copcă. Medicul precizează că ministrul a refuzat să plătească contravaloarea transplantului: “Ministerul refuză să plătească dreptul asiguraţilor români. Domnul ministru a scos plata, el personal”
Totodată, managerul Narcis Copcă a anunţat că Inspecţia Sanitară de Stat trimisă de minister la “Sf. Maria” nu a găsit nereguli: “Mi-a trimis şi Inspecţia Sanitară de Stat să verifice să ne dea afară. Inspecţia Sanitară trimisă de domnul ministru a stat două zile, a găsit totul perfect”, afirmă Copcă.
Conducerea Spitalului “Sf. Maria” a depus, ieri, o plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii pentru abuz în serviciu. În plângere se solicită organelor de cercetare “investigarea şi sancţionarea activităţilor cu caracter posibil infracţional” desfăşurate de către Ministerul Sănătăţii prin reprezentantul său Vlad Voiculescu.
Acreditarea, verificată de o comisie internaţională
Ministrul Sănătăţii spune că îşi doreşte să se facă transplant de plămân în România, însă, dacă există îndoieli în privinţa siguranţei pacienţilor, nu se va face. Prin urmare, oficialul a anunţat că o comisie internaţională, formată din experţi de la patru centre din Europa, va veni în România în prima decadă a lunii decembrie pentru verificarea acreditării tuturor centrelor de transplant.
În timp ce ministrul Sănătăţii încearcă să se lămurească dacă acreditarea centrelor de transplant a fost făcută în condiţii bune, sau nu, viaţa altor oameni care au nevoie de un plămân nou este pusă în pericol.