Jurnalul.ro Special Anchete Mircea Băsescu a plătit din pușcărie o datorie de peste 600.000 de lei 

Mircea Băsescu a plătit din pușcărie o datorie de peste 600.000 de lei 

de Ion Alexandru    |   

Compania insolventă a lui Mircea Băsescu, din Portul Constanța, Fattoria Terrantica, a scăpat de o datorie de peste 600.000 de lei, pe care o avea la BRD, chiar în timp ce Băsescu se află în penitenciar. Este vorba despre o creanță cu care banca s-a înscris la masa credală a firmei în cauză, în anul 2014, și care a fost achitată de o altă companie controlată de fratele fostului preşedinte, SC MB Company SRL. Între timp, lichidatorul judiciar al Fattoria Terrantica, din boardul căreia face parte şi soția lui Sorin Blejnar, a decis concedierea lui Mircea Băsescu din firmă și obligarea acestuia de a suporta o parte din prejudiciul adus companiei. Mai mult, acesta a fost scos la pensie, împotriva voinţei lui, motiv pentru care a acționat în instanță Casa Județeană de Pensii Constanța.

 

Informația reiese din cel mai recent convocator publicat în Buletinul Insolvenței de către lichidatorul judiciar al SC Fattoria Terrantica SRL, prin care comitetul creditorilor acestei companii sunt invitați, la sfârșitul acestei săptămâni, la București, pentru a-și alege noua coducere.

 

Datoria, plătită printr-o firmă a familiei

Astfel, potrivit unui document întocmit, în data de 18 ianuarie 2017, de către Prime Insolv Practice SPRL, lichidatorul judiciar al firmei cotrolate de Mircea Băsescu, SC Fattoria Terrantica SRL, document depus la dosarul procesului de insolvență aflat pe rolul Tribunalului București, BRD - Groupe Societe Generale SA nu mai face parte dintre cei cărora societatea le mai datorează bani.

Comitetul Creditorilor este convocat, la București, pentru ziua de 27 ianuarie 2017, pentru a aproba sau respinge prin vot ordinea de zi a unei ședințe, pe lista căreia se află și punctul privind “completarea componenţei Comitetului Creditorilor, prin desemnarea președintelui Comitetului Creditorilor”. Motivul este acela că BRD - Groupe Societe Generale SA, fostul președinte al acestui comitet, nu mai deține calitatea de creditor, “urmare a notificării adresate administratorului judiciar de stingere a creanței deținute împotriva SC Fattoria Terrantica SRL”. Cum s-a stins această creanță? Scrie în același document, și anume că “urmare a plății efectuate de către garantul ipotecar, SC MB Consult Company SRL”.

La data declanșării procedurii insolvenței împotriva SC Fattoria Terrantica SRL, potrivit tabelului creditorilor, în 17 martie 2014, firma lui Mircea Băsescu avea înscrisă o datorie totală solicitată de 12.982.397,85 de lei, la care se adaugă 607.058,12 euro. Aceasta din urmă fiind o sumă flagrant de asemănătoare cu cea pe care Mircea Băsescu a încasat-o de la familia lui Bercea Mondial, pentru a face intervenții în justiție. Totuși, totalul creanțelor admise a fost de 6.134.376,74 lei. BRD - Groupe Societe Generale SA era înscrisă la masa credală cu 611.707,34 lei, reprezentând un procent de 9,971794%.

 

Fattoria a fost preluată în 2010

Cine este entitatea care a achitat datoria de 611.707,34 de lei a  Fattoria Terrantica SRL către BRD? Compania debitoare este firma care l-a introdus pe Mircea Băsescu în “liga mare” a afaceriştilor din Portul Constanţa. Iniţial, firma, care se ocupa cu prelucrarea şi procesarea cărnii, se numea Plusfood Constanţa SRL, înfiinţată, în anul 2003, de către compania olandeză Plusfood Group B.V. În data de 31 martie 2010, societatea a fost preluată de către una dintre firmele controlate de familia Băsescu, respectiv SC MB Consult Company SRL. Din datele existente la ONRC, reiese că acţionarul unic al SC Fattoria Terrantica are sediul social tot într-o staţiune de pe malul Mării Negre, respectiv în incinta Hotelului Belona din Eforie Nord. La un moment dat, SC MB Consult Company SRL îi avea ca acţionari pe Mircea Băsescu, cu 90% din părţile sociale, şi pe  copiii acestuia, Dragoş şi Raluca Băsescu, fiecare cu câte 5% din beneficii şi pierderi.

În luna mai a anului 2010, Mircea Băsescu a decis să schimbe denumirea societăţii Plusfood Constanţa SRL în SC Fattoria Terrantica SRL, iar, în 13 octombrie acelaşi an, a mărit capitalul social al firmei cu peste 100.000 de euro. În data de 8 martie 2013, SC MB Consult Company, în calitate de asociat unic al SC Fattoria Terrantica SRL, a decis schimbarea sediului social al acesteia din urmă din Agigea, Zona Liberă Constanţa Sud, în Bucureşti, strada Candiano Popescu nr. 63C, adică în apartamentul unde, un an mai târziu, avea să îşi mute sediul şi una dintre firmele fiului lui Mircea Băsescu, Dragoş Băsescu. Mutarea sediului a însemnat şi schimbarea domeniului de activitate al Fattoria Terranica, din prelucrarea şi conservarea cărnii, în depozitări. Astfel, se poate observa că Mircea Băsescu, indirect, prin intermediul unei alte societăți pe care o controlează, SC MB Consult Company SRL, a achitat datoria Fattoria Terrantica SRL către BRD, în timp ce acționarul plătitorului se afla în spatele gratiilor.

 

Lichidatorul judiciar vrea angajarea răspunderii fostei conduceri 

Un alt punct la fel de interesant aflat pe ordinea de zi a convocatorului Comitetului Creditorilor Fattoria Terrantica, din data de 27 ianuarie, este acela al supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societăţii debitoare, conform articolului 138, alineat 3, din Legea insolvenţei nr. 85/2006. Potrivit acestui act normativ, Comitetul Creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să dispună ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Cererea în acest sens poate fi formulată dacă administratorul sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică.

Reamintim faptul că “Jurnalul Național” a prezentat în exclusivitate informația potrivit căreia, în data de 13 iunie 2016, administratorul judiciar al SC Fattoria Terrantica, Prime Insolv Practice SPRL, a depus pe masa judecătorului sindic de la Tribunalul Bucureşti, în dosarul 40389/3/2013, raportul de activitate al societăţii pentru perioada 17 februarie – 13 iunie 2016. Pe lângă alte situaţii referitoare la procesele pe care compania le are pe rolul diferitelor instanţe civile, împotriva creditorilor şi a debitorilor săi, raportul dezvăluie modul în care Mircea Băsescu a înţeles, încă din urmă cu opt ani, cum se pot “trage” bani necuveniţi.

Administratorul judiciar consemnează faptul că pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost deschis, anul trecut, un dosar, având numărul 31392/3/2015, de către o anume Narciza Lazăr, acţiune declanşată împotriva SC Fattoria Terrantica SRL, prin care reclamanta a solicitat radierea privilegiului vânzătorului pentru un imobil amplasat în staţiunea Eforie Sud, din judeţul Constanţa.

Dosarul, pe fond, a fost soluţionat în 7 aprilie 2016, la patru luni de la condamnarea, tot pe fond, în dosarul privind traficul de influenţă exercitat de Mircea Băsescu şi a celor 600.000 de euro pe care i-a primit în acest scop de la membrii familiei Anghel.

Potrivit documentelor intrate în posesia “Jurnalului Naţional”, administratorul judiciar Prime Insolv Practice SPRL a formulat o cerere de chemare în garanţie a administratorului statutar al SC Fattoria Terrantica, în speţă a lui Mircea Băsescu. Tribunalul Bucureşti a admis cererea reclamantei Narcisa Lazăr şi a dispus în sarcina administratorului judiciar al SC Fattoria Terrantica SRL radierea privilegiului vânzătorului pentru imobilul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1705 din data de 10 iunie 2008. Totodată, l-a obligat, cu acest prilej, pe Mircea Băsescu, chemat în garanţie, să restituie averii SC Fattoria Terrantica SPRL suma de 12.500 de euro, plătibili în lei, la data efectuării plăţii, “reprezentând diferenţa de preţ pe care a încasat-o în nume personal pentru imobilul situat în Eforie Sud, strada Ioan Movilă numărul 15, judeţul Constanţa”. Mircea Băsescu a atacat, la Curtea de Apel Bucureşti, Hotărârea Tribunalului Bucureşti prin care a fost obligat să restituie cei 12.500 de euro către propria firmă. Apelul a fost înregistrat pe rolul Secţiei Civile, însă nici până în acest moment instanţa nu a pus dosarul pe rol.

 

MB Consult Company, de asemenea creditor la firma insolventă

Achitarea de către SC MB Consult Company SRL a datoriei de 611.707, 34 lei către BRD - Groupe Societe Generale SA pe care o avea înregistrată SC Fattoria Terrantica SRL este cu atât mai interesantă, cu cât însăși MB Consult Company figurează în tabelul creditorilor fostei fabrici de împachetat pui. Astfel, din acest tabel rezultă faptul că SC MB Consult Company are de recuperat de la SC Fattoria Terrantica SRL suma de 1.781.006,48 de lei, reprezentând 9,687% din totalul masei credale, fără a pune la socoteală și datoria achitată către BRD.

De altfel., în data de 25 octombrie 2016, Prime Insolv Practice SPRL a prezentat Tribunalului București raportul de activitate al SC Fattoria Terrantica SRL, pentru perioada 15 iunie - 25 octombrie anul curent. Potrivit acestui raport, pe lista creditorilor firmei în cauză se află și o altă companie controlată de fiul lui Mircea Băsescu, Dragoș Băsescu, SC Global Business & Investment SA, cu o creanţă de 259.943 de lei, reprezentând 4,237% din totalul datoriilor. Însuși Mircea Băsescu are de recuperat de la Fattoria Terrantica SRL suma de 40.664 de lei, potrivit aceluiași tabel. Ați creditori ai companiei insolvente sunt Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Primăria Agigea, Iridex Group Import Export București – Filiala Costinești, Gaspeco L&D SA, Kerry România SRL, Barentz Romania SRL, Ocos Prod SRL, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, Metro Cash & Carry SRL și compania “băiatului deștept” din energie, Bogdan Buzăianu, Sc Energy Holding SRL.

Direcția Generală a Finanţelor Publice a Municipiului București și SC Energy Holding SRL fac parte din componența Comiterului Creditorilor SC Fattoria Terrantica SRL, aprobată în data de 21 martie 2014.

 

A dat în judecată Casa de Pensii

Aceste datorii nu sunt, pare-se, singurele probleme pe care le întâmpină, în această perioadă, Mircea Băsescu. Administratorul judiciar al SC Fattoria Terrantica SRL, Prime Insolv Practice SPRL (din boardul căreia face parte și soția lui Sorin Blejnar), a decis, în data de 27 iunie 2016, să-l concedieze pe Mircea Băsescu. În temeiul articolului 56, litera f din Legea nr. 53.2004, lichidatorul judiciar a emis Decizia de încetare a contractului de muncă a lui Mircea Băsescu, contract înregistrat în Registrul Salariaților, sub numărul 328, din data de 1 februarie 2010. Decizia de concediere a fost motivată ca urmare a “condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate”.

Patru luni mai târziu, Mircea Băsescu s-a trezit pensionar, lucru care nu i-a convenit, pare-se, întrucât, în data de 27 octombrie 2016, fratele fostului președinte a hotărât să acționeze în judecată Casa Județeană de Pensii Constanța. Cererea, având ca obiect contestația la decizia de pensionare, a fost depusă pe rolul Secției I-a Civilă a Tribunalului Constanța, iar primul termen de judecată al acestui proces va avea loc în data de 1 februarie 2017.

 

Şi Dragoş Băsescu a fost condamnat în primă instanţă la doi ani şi şase luni de închisoare

 

Seria condamnărilor în familia “omului de la apa mare”

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, se află încă în spatele gratiilor. După ce, în luna noiembrie a anului trecut, Tribunalul Constanța a admis contestația procurorilor DNA la decizia de liberare condiţionată luată, în octombrie, de Judecătoria Medgidia. Mircea Băsescu mai poate formula o nouă cerere de liberare condiționată în data de 1 februarie 2017, în aceeași zi în care are termen și în procesul privind contestația deciziei de pensionare.

Anul trecut, fratele fostului preşedinte a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru că ar fi primit mită 250 de mii de euro de la fiul lui Bercea Mondial pentru a interveni la eliberarea acestuia din penitenciar. Mircea Băsescu a fost găsit vinovat de trafic de influență. Banii, însă, nu au fost căutați și nici confiscați.

În 18 ianuarie 2017, Dragoș Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu, a fost condamnat, de către Tribunalul București, la o pedeapsă de doi ani și șase luni închisoare cu executare, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, pentru trafic de influență. Paradoxal, complicele său, Ciprian Nistor, a primit, în septembrie anul trecut, o condamnare la trei ani de închisoare, în același dosar. Sentința în cazul lui Dragoș Băsescu nu este definitivă.

 

140.000 de euro este suma achitată de Mircea Băsescu către BRD, unul dintre principalii creditori înscriși în tabelul creanţelor, la Tribunalul București, la aproape trei ani de la intrarea în insolvență a fostei fabrici de împachetat pui din Portul Constanța.

 

Lichidatorul judiciar al Fattoria Terrantica l-a concediat, în vară, pe Băsescu din cadrul firmei, pe motiv că a fost condamnat la închisoare. La sfârșitul acestei săptămâni, Comitetul Creditorilor este chemat să voteze dacă să înceapă o acțiune împotriva fostei conduceri a societății, mai exact împotriva lui Mircea Băsescu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri