Jurnalul.ro Ştiri Observator Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul pentru Regiunea Centru, epuizat în mai puțin de două minute

Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul pentru Regiunea Centru, epuizat în mai puțin de două minute

Bugetul alocat prin programul Casa Verde Fotovoltaice Regiunii centru a fost epuizat luni într-un minut și 48 de secunde, un nou record, a anunțat ministrul Mediului Mircea Fechet.

Luni, la ora 10.00, a început sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, din Regiunea Centru.

Au fost depuse 9.335 de dosare înscrise în timp record din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu

„După ce acum 3 zile, bugetul alocat regiunii nord-vest a fost epuizat în două minute, astăzi am atins un alt record de timp, în Regiunea Centru, unde bugetul de 280.050.000 de lei a fost epuizat în 1 minut și 48 secunde. Este clar că faptul că finanțarea a crescut de la 20.000 la 30.000 de lei și aceasta include și achiziția de acumulatori, a crescut interesul beneficiarilor. Ne așteptăm că și în celelalte regiuni vom păstra acelaşi trend” a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri