- Jurnalul: Cine ești tu, Mirinae Lee, ce te leagă și ce te dezleagă de Coreea, de istoria, de cultura, de oamenii acestei țări-inimă tăiată pe din două?
- Mirinae Lee: Sunt coreeană, născută şi crescută la Seul. Coreeana a fost singura limbă în care am comunicat, atât în context social, cât şi academic, până să ajung la maturitate. Oamenii tind să creadă c-aş proveni dintr-o familie coreeană stabilită în America, deoarece am scris „Cele opt vieţi” în engleză, dar sunt coreeană get-beget. Am mers, într-adevăr, în Statele Unite pentru studii, la douăzeci de ani, dar am petrecut doar vreo patru ani acolo.
O boală necruțătoare lovește poveștile
- Ții cu casa, adevărata casă. Dar, gata, să ne ascuțim cuțitele/penele! „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” (Editura Trei, 2024, Colecția Fiction Connection) a ajuns şi în România. Spune-ne, Mirinae, cum ai iscodit o astfel de carte? Cum s-a născut ideea de a o scrie, de a o elibera în lume? Te frământa de mult concretizarea acestei eliberări? Mă gândesc că ai crescut ascultând istorisirile extraordinare ale surorii bunicii tale, care-a reușit să evadeze din Coreea de Nord prin propriile puteri.
- E foarte inspirat spus că ideea cărţii m-a frământat. Chiar așa e, a dospit în mine o vreme. Am cunoscut-o pe sora bunicii când avea vreo şaizeci de ani, la scurt timp după ce reuşise să fugă în Coreea de Sud. Mie-mi părea o persoană foarte neobişnuită, complet diferită de majoritatea femeilor din generaţia ei, şi mi-am zis că, dacă o să ajung vreodată scriitoare, voi scrie o carte despre viaţa ei. Dar, de fapt, nu ştiam prea multe despre existența ei în Coreea de Nord. A făcut Alzheimer, aşa că atunci când am vrut s-o intervievez pe îndelete nu mai era în stare să-mi spună poveşti coerente despre teribila călătorie.
Sămânța inspirației
- Atunci, cartea…
- Cartea în forma finală este o combinaţie între ce a ţesut imaginaţia mea (dezlănţuită) şi propria documentare cu privire la anumite momente istorice, deşi sămânţa inspiraţiei fusese sădită de ea. Dar să știi că prima versiune era complet diferită de cartea publicată acum, profund diferită.
- Sămânța inspirației a fost totuși generoasă. Atâtea existențe într-una singură, atâtea avataruri și lepădări de viață doar pentru a începe una nouă! - una îmi pare însă de-a dreptul tulburătoare: povestea fetelor coreene mințite, răpite, siluite și transformate de japonezi în prostituate. Cred că s-ar fi putut scrie un roman doar exploatând acest filon. Cum este receptată astăzi această chestiune în Coreea, în Japonia? Au existat despăgubiri, scuze pentru destinele schilodite ale acestor fetițe? Se discută deschis despre acest subiect ori este trecut sub tăcere?
Una din marile rușini ale Japoniei
- Spre deosebire de germani, de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial încoace japonezii nu s-au obosit să ceară scuze pentru atrocităţile comise în perioada colonială şi în timpul războiului. Din păcate, problema „femeilor de confort”, reţeaua de sclavie sexuală derulată de Armata Imperială, nu face excepţie. E o ironie imensă faptul că în ultimii ani cultura coreeană contemporană a devenit foarte populară în Japonia, dar în acelaşi timp persistă discriminarea împotriva comunităţii Zainichi, minoritatea coreeană din Japonia. Deşi publicul japonez consumă la greu seriale de televiziune coreene, „Pachinko” - un serial apreciat în lumea întreagă, care dezvăluie actele de cruzime comise de japonezi împotriva populaţiei coreene în secolul XX - nu a trezit absolut nicio reacţie în Japonia.
- Dezamăgitor, dar deloc surprinzător. Poate că și popoarele-victime ar trebui să pună presiune mai mare pe Japonia. Nici germanii nu și-au pus țărână-n cap doar în virtutea propriilor sentimente nobile.
- Cred că primul pas pe care ar trebui să-l facă Japonia spre a depăși acest trecut sumbru este să înfrunte adevărurile istorice pe care încă încearcă să le ignore. Asemenea germanilor, ar trebui să predea tinerei generaţii istoria modernă a naţiei lor cu toată sinceritatea, asumându-şi toate tragediile pe care le-au provocat în alte ţări din Asia. Doar astfel poate orice individ, sau orice stat să-şi răscumpere greşelile şi să se asigure că nu vor fi repetate. Din păcate însă, dacă ne uităm la Japonia de azi şi la politica pe care o promovează, slabe speranţe să asistăm prea curând la o asemenea schimbare de direcţie!
Moartea, ca mărunțiș
- Să-i lăsăm pe japonezi și păcatele lor, poate vor cere măcar scuze cândva, și să ne întoarcem la povestea ta, Mirinae. Ți-ai petrecut o parte a vieții în Coreea de Sud, la Seul, unde cu siguranță ai prizat fel de fel de istorii relaționate cu Coreea de Nord, o lume rigidă prin normele de viață impuse parcă de prea mult timp oamenilor și locurilor, dar și captivantă prin prisma necunoașterii ei de către noi, ceilalți. Din afară, de aici, din Europa, din România, de pildă, Coreea de Nord se vede ca o închisoare din care - culmea! - oamenii nu par să-și mai dorească să evadeze. Sau poate doar au obosit să spere... Îmi pare frapantă această imobilitate a nord-coreenilor, mai ales că și noi, românii, am trăit aproape o jumătate de secol prinși în chinga comunismului. Până la urmă, noi am rupt blestemul. Cum se vede astăzi Coreea de Nord din Hong Kong?
- Cred că e puţin probabil ca nord-coreenii să-şi răstoarne guvernul. Sistemul opresiv în care trăiesc nu lasă nicio breşă care ar putea duce la aşa ceva. Coreea de Nord este cel mai izolat stat din lumea modernă, sub ochiul omniprezent al celui mai totalitar regim din istorie. În timp ce alte ţări comuniste - China, Vietnam şi fostele state sovietice - le-au îngăduit cetăţenilor lor un anume grad de expunere la culturi democratice în numele dezvoltării economice, Coreea de Nord rămâne închisă etanş, ţinându-şi populaţia în beznă, fără acces la orice informaţii din restul lumii.
- Dar oare nu s-a ajuns aici și din cauza imobilității nord-coreenilor, a lipsei lor de reacție la constrângeri?
- În momentul de faţă nu există vreo altă ţară în lume în care tinerii să rişte pedeapsa cu moartea pentru că s-au uitat la un serial sud-coreean. Doar în Coreea de Nord se impune şi acum un asemenea grad de control asupra populaţiei. Din păcate, dacă n-ai cunoscut niciodată cu adevărat libertatea, este puţin probabil c-o să-i simţi lipsa sau c-o să porneşti în căutarea ei.
Tumoarea scrisului
- Probabil că ai dreptate. Ai fost vreodată în Coreea de Nord, ori ai călătorit doar pe urmele mătușii-trickster care a reușit să fugă de coșmarul comunist?
- Deoarece am cetăţenie sud-coreeană, nu am dreptul să călătoresc legal în Coreea de Nord.
- Și n-ai făcut-o nici ilegal…
- Am vizitat Coreea de Nord doar prin poveştile celor care au trăit acolo sau prin intermediul cărţilor pe această temă scrise de jurnalişti şi istorici.
- De ce scrii, Mirinae? Ce trăiri îți rezervă scrisul? Ce daruri îi întorci?
- Când i-a fost adresată aceeaşi întrebare, Stephen King, unul din idolii mei literari, a răspuns: „Ce vă face să credeţi că am de ales?”. Nu m-am făcut scriitoare spre a-mi îndeplini vreo ambiţie sau un ţel specific. Nu pot să spun decât că m-am născut cu această înclinaţie, cu dorinţa de a lăsa să germineze anumite poveşti şi a le scoate la lumină prin scris. Îmi amintesc că am citit un articol în care o scriitoare compara senzaţia purtării poverii unei poveşti în minte cu a avea o tumoare în organism. Spunea că indiferent dacă vrei sau nu, trebuie să faci ceva cu ea, mai devreme sau mai târziu, pentru că cel mai probabil va creşte.
Ca muzicienii, ca pictorii
- Interesantă comparația.
- Poate că e altfel pentru cei care scriu non-ficţiune, poate că ei au teme şi mesaje specifice pe care vor să le transmită prin intermediul cărţilor lor. Dar majoritatea autorilor de beletristică pe care-i cunosc, între care mă număr şi eu, rareori scriu în primul rând spre a propaga idei specifice. Cred că „temele” vin oarecum de la sine pe măsură ce-ţi elaborezi romanul, dar rareori sunt motivul principal pentru care scrii. Cred că pentru mine este doar acest impuls inexplicabil, aproape atavic, de a crea poveşti ţesute din cuvintele mele, aşa cum mulţi muzicieni simt nevoia să compună, mă gândesc, sau cum simt pictorii nevoia să picteze.
Cartea care stoarce lacrimi
- Cine este romanciera ta preferată din această lume de necuprins a poveștilor? Dar poeta de suflet? Ai, ca scriitoare, și vreun model masculin?
- Oh, sunt aşa de multe! Ar fi un chin să fiu obligată să aleg doar una. „Războiul nu are chip de femeie”, de Svetlana Aleksievici, este una dintre cărţile care m-a marcat cel mai profund şi este, totodată, cartea care m-a făcut să plâng cel mai tare. Îi admir (e puțin zis) pe Margaret Atwood, Elizabeth Strout, Stephen King şi Elena Ferrante. Câteva cărţi pe care le ador: „Intimităţi”, de Katie Kitamura, „Shoko’s Smile” (n.r. - „Zâmbetul lui Shoko”), de Choi Eun-yong, „Povestitorul”, de Dave Grohl, „Simpatizantul” de Viet Thanh Nguyen. Şi sunt nenumărate altele.
- Ce faci, Mirinae, când nu scrii și nu citești?
- Iubesc filmul la fel de mult cum iubesc literatura, aşa că mă uit frecvent la filme şi seriale care mă interesează. Pentru o femeie care munceşte cu normă întreagă, îmi permit să-mi petrec mult timp cu copiii, deoarece programul meu este destul de flexibil. Stau la poveşti cu copiii, mâncăm împreună şi ne plimbăm prin librării. Îmi place să ies cu soţul meu: luăm cina în oraş şi ne uităm adesea la filme împreună - uneori acasă, alteori la cinema. Îmi place să mă plimb prin diverse locuri din Hong Kong când e vreme frumoasă.
Kim Ir-sen, Ceaușescu și sechelele noastre
- O viață de invidiat! Primul tău roman și-a început propria viață, e tradus deja în mai multe țări europene, printre care și țara mea. Ce știai despre România înainte ca „Tricksterul” să vadă și aici lumina tiparului? Ce știi acum, Mirinae? Sau, mai precis, la ce te gândești când auzi acest nume: România?
- Asemenea coreenilor, românii au supravieţuit unei istorii moderne zbuciumate, punctate de războaie, de comunism şi de dictatură. Am citit că Nicolae Ceauşescu era un admirator al lui Kim Ir-sen şi că le-a impus românilor cultul personalităţii, inspirat de Kim, lăsându-i cu sechele. Asemenea coreenilor, românii şi-au dobândit democraţia printr-o luptă asiduă. Asemenea coreenilor, românii au din plin Jeong, o afecţiune profundă pentru semenii lor, le place băutura, le place dansul şi ştiu să petreacă.
„La comun” cu Herta Müller, Eugène Ionesco, Elie Wiesel
- Ha, ha, ha! Așa, Mirinae, semănăm, zici. Adevărul e că noi, românii, nu zicem „Nu” unui vin bun, nici unui dans, așadar nici unui chef. Dar, uite, mai am o curiozitate - că tot am pomenit de punți care ne leagă, ori ne-ar putea uni: există pe piața de carte la care ai acces acasă vreun autor român? Ai citit vreun rând scris de un scriitor, poet, cercetător român etc.?
- Sunt familiarizată cu Herta Müller, Eugène Ionesco şi Elie Wiesel. În plus, am și ceva în comun cu ei.
- Ce?
- Întocmai cum ei sunt autori născuţi în România, dar care au scris în altă limbă, eu sunt o scriitoare din Coreea care scrie în engleză. Ca şi ei, care au fost expuşi la efectele războiului şi tiraniei în anii de formare, abordez adesea actele de violenţă ale oamenilor şi consecinţele acestora în scrierile mele. Oricum, sper să ajung să vizitez România, să mă pot întâlni astfel cu cititorii mei români şi să cunosc scriitori români care scriu (și) în limba română.
Scriitoare într-un hub financiar
- Te așteptăm, Mirinae. Și te mai și sâcâi un pic: ce înseamnă să fii scriitoare la Hong Kong? Apoi, se poate trăi decent din scris acolo?
- Îmi place Hong Kong, îl iubesc. E un oraş mare, aglomerat, ca şi Seulul, şi aduce laolaltă o mulţime de oameni din întreaga lume, aşa că din punct de vedere cultural e multă diversitate. Este, probabil, şi cel mai sigur oraş din lume. Are munţi şi plaje pe alese, aşa că poţi să te bucuri de natură trăind totodată în miezul vieții citadine. Dar în comparaţie cu alte oraşe cosmopolite de dimensiuni similare Hong Kong nu găzduieşte prea mulţi scriitori.
- Te are pe tine!
- Asta o trecem tot la atracții. Dar să știi că găsești, la Hong Kong, și cusururi.
- De pildă?
- Chiria este exorbitantă, mult mai scumpă decât la New York sau Paris, de pildă. Deoarece Hong Kong este recunoscut în special ca un hub financiar şi de afaceri, lumea de aici nu prea e interesată de literatură. Aici e în vogă să colecţionezi tablouri, deoarece se poate dovedi profitabil. Dar alte forme de artă care nu pot fi comercializate la fel de uşor nu par să stârnească interesul majorităţii din Hong Kong, ceea ce e chiar trist. Una peste alta, lumea literară din Hong Kong e foarte mică. Infimă chiar - pentru o asemenea metropolă!
Ocheadă în bucătărie
- Ai ocolit mirarea legată de pâinea câștigată din scris. Să trecem atunci la chestiuni mai lejere: ne poți oferi una din rețetele preferate ale familiei tale? Să fie rețeta unei prăjituri!
- Din păcate, gătitul nu e o activitate pe care s-o fac prea des. Soţul meu este un bucătar mult mai bun decât mine.
- Oare de ce nu mă miră?!
- Și totuși! O mâncare simplă pe care o fac binişor este orezul prăjit cu kimchi. E uşor de făcut când ai deja kimchi fermentat şi orez semipreparat. Grație kimchi-ului fermentat, care conţine o bogăţie de arome, nici nu-ţi mai trebuie alte mirodenii sau condimente. E o mâncare care se face repede şi care iese mereu gustoasă. Dacă mai adaugi şi un ou şi nişte alge uscate, e de-a dreptul apetisantă.
- Alge uscate…
- Stilul coreean, na!
Despre dragoste. Și alți demoni
- Ce înseamnă, ce este pentru tine dragostea, Mirinae?
- Oh, ar putea fi definită în atâtea feluri! O definiţie care mă fascinează în mod deosebit este cea din perspectivă biologică: ideea că dragostea este un produs secundar al reacţiilor biochimice asociate reproducerii. Îmi place să văd lucrurile familiare din perspective inedite şi mă entuziasmează să descopăr definiţii neobişnuite prin prisma ştiinţei. Unii susţin că astfel de definiţii ne degradează ca oameni, dar eu nu sunt de acord. Nu cred că dacă ştii faţetele pragmatice ale dragostei, asta îi diminuează efectul sau reduce intensitatea emoţiilor pe care le trăieşti. Cred că asta ne poate ajuta, de fapt, să înţelegem dragostea mai bine şi astfel să o abordăm cu mai multă putere de pătrundere, mai înţelept, fără a o romantiza excesiv.
Lacrimi, zâmbete, speranțe
- Dar libertatea? Ce-i libertatea? Cum ai caracteriza această stare?
- Să poţi alege ceea ce vrei fără a încălca drepturile altora.
- Elegant spus. Un gând pentru cititorii (tăi) români?
- Cred că cititorii români, care au trecut prin tragedii similare cu cele trăite de coreeni în istoria lor modernă, vor putea înţelege şi empatiza mai profund cu parcursul protagonistei mele decât cititorii din ţări care nu au fost afectate recent de război sau dictatură. Nu în ultimul rând, sper ca acest roman bizar să vă facă să plângeți, să râdeți, dar și să nu încetați să sperați.
- Mulțumim.
- Eu vă mulțumesc.
Despre autoare
Mirinae Lee a publicat proză scurtă în Antioch Review, Meridian, Black Warrior Review, Pleiades, Shenandoah și Massachusetts Review. Locuiește în Hong Kong împreună cu soțul și copiii. „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” este primul său roman.
352 de pagini acoperă povestea „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul”.
„Sunt coreeană, născută şi crescută la Seul. Coreeana a fost singura limbă în care am comunicat, atât în context social, cât şi academic, până să ajung la maturitate”, Mirinae Lee, scriitoare
„E o ironie imensă faptul că în ultimii ani cultura coreeană contemporană a devenit foarte populară în Japonia, dar în acelaşi timp persistă discriminarea împotriva comunităţii Zainichi, minoritatea coreeană din Japonia” Mirinae Lee, scriitoare
„Spre deosebire de germani, de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial încoace japonezii nu s-au obosit să ceară scuze pentru atrocităţile comise în perioada colonială şi în timpul războiului”, Mirinae Lee, scriitoare
„Din păcate, problema «femeilor de confort», reţeaua de sclavie sexuală derulată de Armata Imperială, este ignorată în Japonia de astăzi, băgată sub preș”, Mirinae Lee, scriitoare
„Cred că e puţin probabil ca nord-coreenii să-şi răstoarne guvernul. Sistemul opresiv în care trăiesc nu lasă nicio breşă care ar putea duce la aşa ceva”, Mirinae Lee, scriitoare
„Coreea de Nord este cel mai izolat stat din lumea modernă, sub ochiul omniprezent al celui mai totalitar regim din istorie”, Mirinae Lee, scriitoare
„În momentul de faţă nu există vreo altă ţară în lume în care tinerii să rişte pedeapsa cu moartea pentru că s-au uitat la un serial sud-coreean. Doar în Coreea de Nord se impune şi acum un asemenea grad de control asupra populaţiei”, Mirinae Lee, scriitoare
„Am citit că Nicolae Ceauşescu era un admirator al lui Kim Ir-sen şi că le-a impus românilor cultul personalităţii (inspirat de Kim), lăsându-i cu sechele”, Mirinae Lee, scriitoare