Clipa naşterii este o sclipire de Dumnezeire, răsare la viaţă un pui de om, ţipătul lui este victorios, o explozie de energie biruitoare. Iar surâsul mamei, sleită de puteri în urma înfruntării durerilor, este iarăşi o izbândă a femeii care a clădit cu sângele ei, cu imunitatea ei pruncul ce va simţi linişte apoi la sânul mamei, auzindu-i tic-tac-ul inimii celei care l-a adus pe lume. Acestea şi dăruirea femeii de a aşeza toate la rostul lor m-au încurajat să inventez metafora „mama este filiala lui Dumnezeu pe pământ!”. Momentul naşterii este un moment de cumpănă nu rareori. Un mare medic, profesor doctor Sorin Simion, cel ce a condus Clinica de Chirurgie de la Spitalul Colentina, o perioadă a fost chiar directorul acestui spital de veche tradiţie, îmi telefona în fiecare an la aceeaşi dată, mă ruga să-l invit în emisiunea mea de televiziune: „Te rog, fiindcă mâine e ziua mea de naştere, acum 49 de ani mama a fost dusă cu salvarea la spital, era o naştere la nici 7 luni, medicul obstetrician s-a străduit, dar m-a declarat pierdere de sarcină, avort spontan şi fără suflare, m-a pus pe o tavă ce mergea la gunoi. Dar peste două minute asistenta a strigat: «Domnule doctor, mişcă în tavă». A urmat un ţipăt slab, dar era semnal de viaţă şi puţinele sute de grame care eram şi-au început drumul în viaţă!”. Profesorul universitar de chirurgie Sorin Simion era un bărbat cât muntele, inspira curaj şi încredere suferinzilor pe care-i salva în urma unor operaţii inspirate. Din păcate, cum a câştigat pariul cu viaţa la nici 7 luni într-o sală de naşteri, a pierdut pariul la nici 55 de ani, când ficatul l-a trădat şi s-a ridicat la cer.
Cu ani în urmă, am făcut un reportaj în comuna Bereşti Tazlău, din judeţul Bacău. Era primăriţă o profesoară de istorie, o femeie sufletistă, îndrăgită pentru strădania ei pentru comună, o femeie înaltă.. I-am zis „1,72 de suflet” Ortansei Ţâţaru. Am întrebat-o care e mottoul ei de viaţă şi mi-a destăinuit că e zicerea „sunt aici”, auzită la tatăl ei. „Am rămas greu însărcinată, mi-a venit sorocul pe un viscol, abia m-a dus salvarea la Comăneşti. Tata, bătrân petrolist, a aflat şi a luat crivăţul în piept, a venit pe jos 7 kilometri şi voia să mă încurajeze în sala de travaliu. Asistentele nu l-au lăsat, aşa că tata mi-a strigat din uşă: «Sunt aici!»”, povestea ea. Când s-a prăvălit o viitură peste Bereşti Tazlău primăriţa Ortansa Ţâţaru a intrat prima în vâltoare cu saci de nisip în braţe pentru îndiguire, i-a îmbărbătat pe săteni cu mottoul ei şi al tatălui: „Sunt aici”!