UEFA a anunţat, ieri, pe site-ul oficial, urnele pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2020. După victoria cu 1-0 a împotriva reprezentativei similare a Muntenegrului, tricolorii au picat în urna a patra valorică şi vor avea mult de muncă pentru calificare la cea mai importantă competiţie continentală.
Naţionala avea nevoie de un golaveraj mai bun pentru a se clasa în primele două locuri secunde ale Seriei C din Liga Naţiunilor. România se va afla în urna a patra valorică la tragerea la sorţi a preliminariilor EURO, care va avea loc în 2 decembrie, la Dublin.
"Tricolorii"au terminat în urma Serbiei, care a învins până la urmă Lituania cu 4-1, după ce la pauză era 0-0. În clasamentul locurilor doi am fost depășiți de Bulgaria la puncte și la golaveraj de Ungaria și Israel. "Păcat că toate ocaziile, în special cele din prima repriză, nu s-au concretizat în goluri. Am înscris doar o dată. Nu am reuşit încă unul din păcate, cel care ne-ar fi ajutat să ne îndeplinim obiectivul. Vom vedea la tragerea la sorţi ce va fi, poate nu vom avea o grupă aşa de grea", a spus antrenorul Cosmin Contra.
Cel mai greu scenariu
Cea mai grea grupă în care ar putea fi repartizată reprezentativa României este formată din Franța, Germania, Serbia, Macedonia şi Letonia. Pe de altă parte, tricolorii vor avea o misiune mai uşoară dacă vor pica în aceeaşi grupă cu Polonia, Cehia, Israel, Gibraltar şi San Marino.
Dar nu am ce să le reproşez băieţilor după un efort destul de mare cu Lituania, azi pe un teren greu, împotriva unei echipe puternice pe care nu o învinsesem niciodată, au făcut un meci extraordinar
Cosmin Contra - Selecţionerul României