Jurnalul.ro Editoriale Miștocăreala nu ține loc de argumente!

Miștocăreala nu ține loc de argumente!

de Serban Cionoff    |   

 A contrariat pe mulți oameni de bună credință și a stârnit o serioasă nemulțumire afirmația pe care Victor Ponta a făcut-o, zilele trecute, în direct,  pe un canal tv:,,Vă asigur că ați fi imbecil să credeți că-n 2012 negociam pacte de coabitare și numiri de procurori’’. Nu am urmărit, în direct emisiunea cu pricina și nici în comentariile în care a fost citată afirmația nu era menționat, așa încât nu pot spune cui anume i s-a adresat fostul premier și lider al PSD cu această  cumpănită formulă de politețe. Și, după cum am băgat de seamă urmărind emisiunea ,,La ordinea zilei’’, și colegii de la Antena 3 își pun aceeași întrebare despre rostul și adrisantul afirmației lui Victor Ponta. Afirmație pe care nu am aflat ca, până acum, emitentul să o fi retractat, să o fi contestat și, cu atât mai puțin, să fi declarat că o regretă. Drept pentru care cred că nu ar strica să ne aplecăm nițeluș mai atent asupra ei.

 Să începem cu vorba ,,imbecili’’, cu care  domnul Victor Ponta a ales să își gratuleze cam scepticul  interlocutor. Pentru că, indiferent cine ar fi acesta, o regulă elementară a unui dialog civilizat este respectul reciproc dintre participanți. De aceea, admițând că reporterul sau un alt invitat al emisiunii i s-ar fi adresat domniei sale cu niște vorbe nepoliticoase, mă așteptam ca politicianul și juristul Victor Ponta să fi ales altă formulă spre a da replica oricui i-ar pune sub semnul întrebării ținuta și prestația.

 Din păcate, discuția nu se oprește aici. În realitate, folosind această sintagmă ,,ați fi imbecili’’, precedată asigurarea că aceasta poate avea  valoare de adevăr în cazul că unul sau altul s-ar încumeta să îi dea crezare, reprezintă o încercare de a închide discuția înainte ca ea să fi început. O discuție bazată pe dovezi și pe argumente, desigur. Dar, procedând în așa fel, Victor Ponta lasă impresia că nu a vrut decât să bage pumnul în gură celor care s-ar încumeta să îi aplice susținerilor sale metoda îndoielii de la Descartes citire. Procedeu care nu are absolut nimic în comun cu respectul față de celălalt, pe care îl așteptăm din partea unui om politic și jurist educat și afirmat într-o cu totul altă viziune despre calitatea relațiilor sociale într-un stat democratic.

 Să presupunem, totuși, că Victor Ponta are dreptate și că , în 2012, nu a negociat numirea procurorilor. (Fac referire numai la acest subiect, fiindcă despre pactul de coabitare s-a scris și s-a vorbit foarte mult, dar fără a avea din partea domniei sale un răspuns cu adevărat lămuritor.)  Așadar, invocând, în locul unor argumente plauzibile sau a unor dovezi credibile, formula ,,vă asigur că ați fi imbecil să credeți că–n 2012 negociam numiri de procurori’’, Victor Ponta comite un sofism în toată regula. Sofismul constând în aceea că dacă respectiva negație este valabilă pentru anul 2012, pe calea raționamentelor logicii formale, nu rezultă, în mod necesar, concluzia că faptele negate anterior nu s-au produs în alt an sau în alte împrejurări.

 Iar dovada o avem în cele relatate de Crin Antonescu în dialogul pe care l-a avut cu Răzvan Dumitrescu, la emisiunea ,,Subiectiv’’, pe postul Antena 3.Citez:,,A venit Traian Băsescu, la Senat, într-o discuție la care era și Ponta și Dragnea pe subiectul procurorilor. Era o discuție generală, nici Băsescu nu știu dacă susținea nume. I-am spus atunci că ministrul Justiției (Mona Pivniceru n.n.) să fie lăsat să parcurgă procedurile până la capăt.’’ Urmează o altă edificatoare întâmplare, relatată tot de Crin Antonescu fostul partener al PSD și al lui Victor Ponta:,,Ponta nu a ținut cont de argumentele mele, părea foarte hotărât și de atunci s-au schimbat regulile comportamentului dintre noi’’.

 Vă invit să coroborăm aceste date cu o altă mențiune făcută, de data asta de Liviu Dragnea, la emisiunea ,,Sinteza zilei’’, din care aflăm că, în primăvara lui 2013, Victor Ponta  avea o listă scurtă pe care se aflau trei nume: Tiberiu Nițu, Alina Bica și Laura Kovesi,cu care nici Liviu Dragnea  nici Crin Antonescu, nu au fost de acord, pentru ca, după aceea, să tragem concluziile. Nu însă înainte de a vă reaminti că Mona Pivniceru, care, de asemenea, nu a marșat la lista scurtă a lui Victor Ponta, a plecat de la conducerea ministerului Justiției. Interimatul fiind asigurat de cine De Victor Ponta, ați ghicit! Cel care foarte degrabă a adus-o pe Laura Codruța Kovesi de la Bruxelles și a căftănit-o în fruntea DNA. Cu sau fără legătură cu pactul de coabitare, asta rămâne încă de discutat…

 Nu știu,acum, dacă, dând curs avertismentului lui Victor Ponta, aș fi și eu ,,un imbecil’’ în cazul în care încăpățânez să cred că subiecte fierbinți- precum petrecerile transpartinice din viile lui Sebastian Ghiță sau partidele de tenis în format dezideologizat - nu merită să fie închise pe repede înainte. Cu atât mai mult cu cât, la aceste evenimente prin excelență mondene, Victor Ponta a fost protagonist și doar un simplu  spectator.

 Nu contest, în partidele de fotbal sau de tenis, în care sunt puși la grea încercare nervii jucătorilor și ai suporterilor, se aud tot felul de ziceri, unele mai ,,la mișto’’ ca altele. Numai că, oricât de pitorești ar fi, acestea nu pot schimba scorul din teren, singurul loc în care se hotărăște soarta unei competiții corecte.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri