Originar din comuna Padeș, județul Gorj, doctorul Horia Emil Cioflan a fost unul dintre cei mai buni specialiști în obstetrică-ginecologie.
Avea competențe în chirurgie robotică, chirurgie oncologică ginecologică, chirurgie laparoscopică și histeroscopică la un cunoscut spital din București.
Medicul ar fi suferit un infarct în cabinetul său.
Tragedia a fost urmată de o alta. Mama medicului, Ștefania Cioflan, medic la rândul său, a decedat chiar în ziua înmormânării lui.
"Vestea tristă primită în acest început de an, a fost trecerea la cele veșnice a domnului doctor Horia Cioflan.
A fost unul dintre cei mai buni medici ai României, care a salvat sute de mii de pacienţi din situaţii extrem de grave.
Domnul doctor Horia a răspuns tot timpul la solicitarea noastră mereu dispus să ne ajute de câte ori sunam de aici, din Cloșani pentru cineva, pentru un apropiat, pentru o rudă, auzeam o voce caldă: "Da dragă, să vină mâine la mine, nicio problemă".
Avea o disponibilitate fantastică pentru consăteni și nu numai.
A fost un om foarte bun, care iubea oamenii și natura, plin de viață, bun la suflet și veșnic vesel. Așa o să mi-l amintesc mereu pe doctorul Horia Cioflan.
Dumnezeu să-l odihnească!", a transmis pe pagina sa de socializare fostul primar al comunei Padeș, Antonie Serafim.