„La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 22:46, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de un bărbat de 52 de ani, cu privire la faptul că fiica acestuia este inconștientă. Din primele verificări, minora de 13 ani, din Șelaru, ar fi fost găsită inconștientă în baia locuinței. Acesteia i-au fost acordate îngrijiri medicale, însă, din nefericire, a fost constatat decesul minorei”, anunță IPJ Dâmbovița.
Potrivit sursei citate, la o primă examinare, aceasta nu prezenta urme vizibile de violență.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.
(sursa: Mediafax)