Intuitive Machines, cu sediul în Houston, a dezvăluit, de asemenea, că eroarea umană a dus la o defecțiune a telemetrului cu laser al navei spațiale, cum au detectat inginerii defecțiunea din întâmplare cu câteva ore înainte de momentul aterizării și cum au improvizat o soluție de urgență care a salvat misiunea de la o probabilă prăbușire.
Deși Odysseus a ajuns la suprafață intact joi, analiza datelor efectuate de inginerii de zbor a arătat că nava cu șase picioare s-a împiedicat aparent de propriile picioare în timp ce se apropia de finalul coborârii sale, au declarat oficialii companiei la o ședință de informare a doua zi.
Se crede că nava spațială și-a prins unul dintre picioarele de aterizare pe suprafața lunară neuniformă și s-a răsturnat, ajungând să se oprească lateral, sprijinită pe o piatră la un capăt, a declarat directorul general Stephen Altemus, a cărui companie a construit și a pilotat modulul de aterizare.
Cu toate acestea, toate indiciile arată că Odysseus „este stabilă în apropierea sau la locul de aterizare preconizat”, în apropierea unui crater numit Malapert A, în regiunea polului sud al Lunii, a declarat Altemus reporterilor.
„Avem comunicații cu modulul de aterizare”, iar operatorii de control al misiunii trimit comenzi către vehicul, a spus Altemus, adăugând că se lucrează pentru a obține primele imagini foto de pe suprafața lunară de la locul de aterizare.
Un scurt raport de stare a misiunii, postat pe site-ul companiei la începutul zilei de vineri, îl descria pe Odysseus ca fiind „viu și bine”.
Compania afirmase joi, la scurt timp după aterizare, că semnalele radio indicau că Odysseus, un cilindru hexagonal înalt de 3,5 metri, a aterizat în poziție verticală, însă Altemus a declarat că această concluzie eronată se baza pe telemetria de dinaintea aterizării.
Un modul american a aselenizat mai aproape de polul sudic al Lunii decât orice altă navă. Este o premieră fiind și prima misiune privată care reușește o aselenizare. La misiune a participat și NASA.
Odysseus a aterizat cel mai aproape de polul sudic al lunii în comparație cu celelalte misiuni. Regiunea are mult mai multe cratere, stânci și bolovani decât ecuatorul, unde s-au desfășurat misiunile Apollo din anii 60 și 70.
Oamenii de știință speră să găsească straturi de gheață, sau poate permafrost în stil arctic, din care să poată crea apă pentru astronauți ceea care le-ar permite să plănuiască misiuni prelungite. Totuși, principalul scop al misiunii nu este detectarea apei. Specialiștii vor să se asigure că tehnologiile de aterizare sunt sigure și că misiunile cu echipaj uman pot comunica cu Pământul în mediile extreme ale polului lunar.
NASA este principalul sponsor al misiunii pentru care a plătit 118 milioane de dolari Agenția spațială intenționează să trimită astronauții pe Lună în 2026 și are ambiția de a înmulți călătoriile lunare. Scopul final este realizarea unei baze pe Lună. Modulul lunar a fost trimis în spațiu cu ajutorul unei rachete SpaceX, compania lui Elon Musk.
(sursa: Mediafax)