Jurnalul.ro Sport Sporturi Monica Niculescu, în optimi la Washington (WTA), contra Patriciei Ţig

Monica Niculescu, în optimi la Washington (WTA), contra Patriciei Ţig

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Washington, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, fază în care o va întâlni pe compatrioata sa Patricia Ţig, după ce a dispus de japoneza Nao Hibino cu 6-3, 2-6, 7-6 (7).

Niculescu (29 ani, 59 WTA), cap de serie numărul şase, a trecut de niponă (25 ani, 72 WTA) după două ore şi 24 de minute. Hibino a făcut nu mai puţin de 9 duble greşeli în acest meci.

Românca şi-a adjudecat primul set cu 6-3, după ce a fost condusă cu 2-1 şi a întors scorul la 4-2. Hibino a dominat setul al doilea, pe care l-a câştigat cu 6-2. În decisiv, Niculescu a condus cu 3-0, Hibino a întors scorul şi a avut 5-3, apoi situaţia s-a răsturnat din nou şi Monica a condus cu 6-5, pentru ca apoi meciul să ajungă în tie break. Niculescu a câştigat meciul după ce a fost condusă în tie break cu 5-3, transformând a patra minge de meci.

Monica şi-a asigurat un cec de 3.420 şi 30 de puncte WTA, ea fiind calificată şi în sferturi la dublu, unde ea şi Sania Mirza (India) sunt principalele favorite.

Niculescu şi Ţig (23 ani, 134 WTA) se vor înfrunta în premieră joi, când Simona Halep, principala favorită, o va întâlni pe Mariana Duque-Marino (Columbia).
www.agerpres.ro

Subiecte în articol: monica niculescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri